Cu o săptămână înainte de alegerile locale, preşedintele PSD Liviu Dragnea, însoţit de alţi lideri ai partidului, mai precis vicepreşedinţii PSD Viorica Dăncilă, Rovana Plumb şi Gabriel Vlase, a venit la Oradea, pentru a prezenta candidaţii social-democraţi din Bihor şi pentru a-i însufleţi pe PSD-işti în ultimele zile în care îi pot convinge pe bihoreni să le dea votul.

Întâlnirea a avut loc în Casa de Cultură a Sindicatelor care, deşi aproape s-a umplut, a părut destul de lipsită de vlagă. Foarte posibil, la acalmie a contribuit şi preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, primul care a cuvântat şi care, fie pentru că era emoţionat, fie pentru că era la prima lectură a foilor din mâinile sale, a avut vocea tremurândă, s-a bâlbâit des, ba chiar şi-a întrerupt discursul în câteva rânduri, pierzând şirul celor citite.

Bolojan şi Popa, duşmanii Bihorului

Primele lucruri punctate de Mang au fost beneficiile făcute de guvernarea PSD pentru Bihor. "În mandatul nostru, Bihorul a primit sumele cele mai mari. Alţii au fost şi sunt cu datul din gură. Desigur, ce a făcut cu aceşti bani Popa şi Bolojan e altă discuţie", a spus liderul social-democraţilor bihoreni, adăugând că liberalii "nu merită să mai conducă nimic".

Mang a spus că, după ce va ajunge preşedintele CJ Bihor, nimeni nu va putea să-i bată obrazul pentru că ar fi distribuit fonduri clientelar, "aşa cum a făcut PNL". "Ilie Bolojan şi toată clica lui sunt duşmanii Oradiei şi Bihorului!", a spus Mang.

Primele aplauze cu adevărat însufleţite au fost când Mang a prezentat-o pe candidata PSD la Primăria Oradea, Adelina Coste, pe care social-democraţii au fluierat-o în semn de susţinere.

Apoi, Mang i-a prezentat pe rând pe candidaţii PSD la CJ Bihor, iar apoi pe cei la primăriile din Bihor, în ordinea alfabetică a localităţilor în care candidează. Culmea a fost că mai mulţi candidaţi au lipsit, dar şi că la Abrămuţ, a doua primărie citită de pe foaie, Mang s-a şi împotmolit deja! Preşedintele PSD Bihor a citit, de pe lista sa, ca fiind candidată la această primărie o anume Lucia Puşcaş, aplauzele au început să curgă, dar din prezidiul aflat pe scena CCS s-a ridicat un bărbat. "Mă scuzaţi, am un tabel mai vechi. Domnul Checicheş!", s-a corectat Mang, pronunţând numele adevăratului candidat, în râsetele de surdină ale PSD-iştilor.

Şeful PSD Bihor i-a mai evidenţiat pe candidatul PSD la Bulz, Augustin Sărăcuţ, "proaspăt venit din PNL", şi cel din Sînmartin, Cristian Laza, şi el fost liberal. "Trebuie să arătăm că există soluţii chiar mai bune decât alipirea la Oradea", i-a spus Mang colegului său din comuna vecină municipiului. În finalul prezentării, Mang a subliniat că PSD are cei mai mulţi candidaţi validaţi în Bihor, 1.626 la număr.

Slogan pe loc

Următoarea la microfon a fost Adelina Coste, care le-a mulţumit PSD-iştilor că au primit-o între ei, cu referire directă la trecutul ei PDL-ist, şi le-a evidenţiat că nu vorbeşte citind de pe foi, ci liber, pentru că ştie ce are de făcut.

Ca să scoată în evidenţă greşelile actualei administraţii, Coste a spus că "în ultima săptămână, administraţia locală a primit 25% penalizări pe proiecte europene", fără să intre în mai multe detalii, dar scoţând în evidenţă că Primăria îi pune la plată pe orădeni.

Colegele ei Dăncilă şi Plumb au lăudat-o apoi, pe rând, fiecare, ba chiar fostul ministru al Muncii a realizat pe loc un slogan. "Dacă nu vreţi să vă mai coste, votaţi Adelina Coste!", a spus Rovana Plumb.

Orădenii, păcăliţi de Bolojan

Discursul culminant a fost, evident, cel al preşedintelui Liviu Dragnea. "Am tot auzit despre domnul Bolojan, marele primar de municipiu mare. Oradea este un municipiu mare, frumos, populat cu oameni de o condiţie deosebită. Dar, din păcate, este printre puţinele localităţi din România unde oamenii încă se mai lasă păcăliţi", a spus şeful PSD.

Dragnea a arătat că Oradea are credite de 490 milioane de lei, bani cheltuiţi pentru proiecte făcute prost. "Un proiect european, aşa-numitul drum expres, aşa de bine a fost gândit că s-a oprit într-un gard. Şi de foarte mult timp tot ţipă (n.r. Ilie Bolojan) că nu vrea PSD să-i deblocheze proiectul. A uitat că nu mai e PSD la guvernare", a spus Dragnea.

Apoi, el a vorbit despre celebra sală polivalentă pe care guvernul PSD s-a angajat că o ridică la Oradea şi l-a criticat pe Ilie Bolojan că de doi ani nu reuşeşte să identifice un amplasament pentru această construcţie. "Sincer, nu cred că mai există vreun caz în lume de o asemenea manipulare, minciună şi tupeu. Ani de zile a tot spus că Guvernul nu vrea să facă nimic pentru Oradea. Ne-au minţit şi pe noi şi pe dumneavoastră, au trimis prima dată un teren pe care nu se putea realiza sala, am renunţat la el. Acum se pare că vor să o facă unde este piaţa de vechituri, dar Compania Naţională de Investiţii încă aşteaptă un document oficial din care să reiasă că acolo se poate realiza investiţia. Aici este vorba ori de caracter, ori de incompentenţă",  spus Dragnea.

Despre garduri şi lăcomie

Liderul social-democraţilor a mai spus că orădenii nu ar mai trebui să se lase minţiţi de PNL: "Oradea are un potenţial uriaş, inimaginabil. Din păcate, este ţinută captiv de 8 ani de zile. Depinde de fiecare dintre cetăţenii de aici dacă vrea să treacă la un nou nivel de acces la civilizaţie, Oradea poate fi unul dintre oraşele cele mai frumoase şi mai bogate din Europa (...). Este inadmisibil ca, la ce potenţial are Oradea, aici să fie cele mai mici venituri, taxele foarte mari, iar nivelul de îndatorare uriaş".

"Depinde de dumneavoastră dacă veţi avea puterea să înţelegeţi că, dincolo de gardul pe care vi l-au pus în faţă liberalii, în frunte cu Bolojan, se poate trăi mult mai bine în Oradea", a mai spus Dragnea.

Ulterior, într-o scurtă discuţie cu jurnaliştii orădeni, Dragnea s-a declarat convins că Mang va câştiga şefia CJ Bihor, dar şi extrem de dornic ca Adelina Coste să fie viitorul primar, arătând că în Transilvania PSD este un partid tot mai bine cotat. "Mi-aş dori ca măcar o dată orădenii să dea PSD-ului Primăria Oradea. Să putem arăta ce se poate face în acest municipiu extraordinar de frumos".

În final, şeful PSD-iştilor l-a mai acuzat pe primarul Bolojan de lăcomie, pe motiv că... vrea ca PNL să câştige şi CJ Bihor! "Bolojan vrea tot, şi Consiliul Judeţean prin omul lui, viceprimarul, care merge prin comune şi spune: "Îl ştiţi pe Bolojan? Eu sunt viceprimarul lui, votaţi-mă!". Bolojan este un om prea lacom", a concluzionat Liviu Dragnea.