Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seară că el a decis ca prietena sa, Irina Tănase, mai tânără cu 30 de ani decât el, să îi fie alături la Congres şi că i-a fost drag că l-a însoţit.
"Pur şi simplu am decis să fie lângă mine la Congres, fiind conştient (că va atrage atenţia -n.r), că nu trăiesc pe sub pământ. Am văzut că sunt discuţii şi de năşie. Bun, imaginaţia e slobodă, libertatea de exprimare, Doamne ajută. Domnule, n-am cerut-o încă (în căsătorie – n.r.)", a declarat Liviu Dragnea, la România TV, potrivit News.ro.
Cât despre inelul pe care îl avea tânăra de 25 de ani, liderul PSD a spus că nu este de logodnă, aşa cum lăsase să se înţeleagă sâmbătă seară, după congres, ci un cadou pe care i l-a făcut de 1 Martie.
"S-a vorbit despre acel inel. Este un inel, nu sunt zgârcit, nu e un inel scump, e un inel pe care i l-am cumpărat de 1 Martie, dar nu e de logodnă. E un inel frumos şi atât", a continuat acesta.
"Mi-a fost drag că am fost cu Irina la Congres. Chiar mi-a fost drag", a spus Dragnea.
„Cât de curând”
După cum se ştie, iubita lui Liviu Dragnea, Irina Alexandra Tănase, a fost prezentă la Congresul extraordinar al PSD de sâmbătă, stând în primul rând al Sălii Palatului, între Viorica Dăncilă şi Gabriela Firea. Prezenţa ei a făcut vâlvă în presă, cu atât mai mult cu cât era prima apariţie la un eveniment politic a celor doi împreună.
Sâmbătă, la Congresul extraordinar al PSD, tânăra blondă a venit cu premierul Viorica Dăncilă, cu Gabriela Firea şi cu comisarul european Corina Creţu. De-a lungul evenimentului, fata a stat în primul rând al sălii, alături de ceilalţi lideri din conducerea PSD.
Pentru că Irina Tănase poartă un inel ce pare a fi de logodnă, Dragnea a fost întrebat de jurnalişti dacă are vreun anunţ de făcut. "Nu acum. Cât de curând", a fost răspunsul lui.
Dăncilă, nașa
Premierul Viorica Dăncilă a spus, duminică, într-o emisiune la Antena 3, răspunzând unei întrebări, că, dacă i s-ar propune, i-ar fi naşă de cununie liderului PSD, Liviu Dragnea, cu iubita acestuia, care este "o fată deosebită". Ea a adăugat că i se pare "un act de normalitate" faptul că iubita liderului PSD a fost la Congresul partidului. "O cunosc pe domnişoara Tănase, o cunosc pe Irina. Este un om deosebit, este o fată deosebită. Aceste lucruri fac parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui om", a subliniat Dăncilă.
Irina Alexandra Tănase are 25 de ani, este cu 30 de ani mai tânără decât Liviu Dragnea şi după ce s-a aflat că este iubita acestuia, a renunţat la conturile de pe reţelele de socializare.
Irina Tănase a lucrat la început pentru Sebastian Ghiţă, în firma Asesoft, după care a fost consiliera lui Andrei Dolineaschi, membru PSD şi fost secretar general al partidului.
Apoi, în 2013, a plecat la Ministerul Dezvoltării, unde a devenit asistenta lui Liviu Dragnea.
Jurnaliştii de la Rise Project scriau în vara lui 2017 despre Tănase că este secretara lui Dragnea şi că liderul PSD a dus-o de mai multe ori în Brazilia, la Fortaleza. Prima oară a ajuns acolo când avea 21 de ani, abia devenise de două luni secretara sa şi a fost însoţită de fostul coleg din facultate al lui Dragnea, Mugurel Gheorghiaş.