Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, marţi, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în primul termen în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, alături de fosta sa soţie. Procesul a fost amânat, astfel că Dragnea a ieşit la scurt timp din instanţă.

La ieşire, liderul PSD a răspuns la întrebările jurnaliştilor, spunând că o ordonanţă a graţierii nu l-ar ajuta. Între altele, el a declarat că nu ştie ca abuzul în serviciu să fie dezincriminat în proiectul Guvernului de modificare a Codului Penal.

"Nicio graţiere nu mă ajută pe mine. Eu nu am auzit de la Guvern că vrea să dezincrimineaze abuzul în serviciu pe de o parte. Pe de altă parte, ştiu că avem o Curte Constituţională, din câte mai ştiu eu, cel puţin azi dimineaţă era în vigoare, care a adoptat o decizie. Dacă trebuie să ieşim în stradă pentru a nu pune în acord deciziile Curţii Constituţionale cu legislaţia, e şi asta o opţiune, sau poate CCR a emis acea decizie pentru mine. Uitaţi-vă cu atenţie pe dosarul meu şi pe ce a apărut în presă sau ce a fost în dezbatere publică. Nu mă ajută pe mine personal. Eu am înţeles de la DNA că au o problemă cu vreo 15.000 de dosare. Eu nu cred că cele 15.000 sunt despre mine. Vreau să aduc şi eu martori şi să audieze din nou martorii care au fost audiaţi la DNA să vedem dacă şi acest proces va merge şi se va susţine pe o declaraţie mincinoasă sau două declaraţii mincinoase obţinute în condiţii suspecte la DNA. Eu m-am uitat cu foarte mare atenţie pe toate declaraţiile. Oricine este de bună credinţă şi studiază cu atenţie doar acele declaraţii şi declaraţiile martorilor, se vede că sunt puse cu mâna sau cusute cu aţă albă, dictate. Vorbim despre o doamnă care a făcut o declaraţie mincinoasă, care a mai fost condamnată pentru luare de mită şi care probabil are alt dosar şi cu care se pare că s-a făcut o înţelegere. Asta este România, patria denunţurilor şi ascultărilor. Aştia sunt principalii piloni pe care se sprijină dosarele în România şi pentru care intră oamenii în puşcărie", a declarat preşedintele PSD la sediul instanţei supreme, potrivit agenției de știri Mediafax.

După cum se ştie, în proiectul de modificare a Codului Penal, abuzul în serviciu este anchetat doar dacă prejudiciul depăşeşte 200.000 de lei, astfel că, deși susține contrariul, șeful PSD ar fi, totuși, scăpat.

În ce privește procesul de marți, termenul de judecată a fost amânat pentru 14 februarie, întrucât unii dintre inculpaţi nu aveau apărători. Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, nu s-a prezentat la proces, solicitând magistraţilor prin intermediul avocatului să fie judecată în lipsă.

În acest dosar, anchetatorii spun că Liviu Dragnea a determinat mai mulţi angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială să angajeze, fictiv, două persoane, membre ale organizaţiei PSD Teleorman.

Digi24.ro amintește că preşedintele PSD a fost  trimis în judecată de procurorii DNA, în 15 iulie, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, în dosarul în care este acuzat alături de fosta lui soţie, Bombonica Prodana, pentru fapte comise pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

Fosta soţie a lui Dragnea este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Bombonica Prodana (fostă Dragnea) a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, pe 22 aprilie, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitivă.

Secretar general al PSD la data comiterii faptelor, Dragnea a fost judecat pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.