Elevii Colegiului Tehnic Traian Vuia au sărbătorit Dragobetele îmbrăcaţi în costume populare şi confecţionând mărţişoare.

La îndemnul profesorilor, liceenii au dedicat sărbătoarea iubirii faţă de semeni, mai precis faţă de copiii săraci din Bihor. Aşa că au participat la un târg în şcoală, unde au vândut tocmai mărţişoarele făcute de ei. "Elevii au răspuns cu dăruire şi au făcut mărţişoare cu diferite tehnici: tehnica şerveţelului, pictură, decupaj şi cusături, în fiecare mărţişor fiind puţin din sufletul fiecăruia", a explicat profesoara Voichiţa Darna.

Elevii au donat toţi banii strânşi din vânzarea mărţişoarelor, 970 de lei, Fundaţiei Love Bihor, care va organiza în vară o tabără de o săptămână pentru 40 de copii săraci din judeţ. De altfel, acelaşi ONG le-a dat liceenilor materialele necesare pentru confecţionarea mărţişoarelor.

"În cadrul acestei tabere pot participa şi fraţii mai mici ai elevilor noştri, având în vedere că avem şi noi copii cu situaţie precară", a precizat şi directoarea şcolii, Daniela Vîlceanu.