Este anchetă la Penitenciarul Rahova, după ce o angajată, educatoare, s-a căsătorit cu unul dintre deţinuţi, interlopul Bogdan Dumitrache, zis "Crocodilul", membru al grupării sportivilor, pe care l-a consiliat pe probleme de educaţie în cadrul închisorii.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, căsătoria dintre angajată şi interlopul condamnat, în iunie 2018, la 7 ani şi 6 luni pentru constituire de grup infracţional organizat, a avut loc la Penitenciarul Jilava, unde a fost mutat între timp deţinutul.

"Orice deţinut are dreptul la căsătorie. Face o cerere în acest sens şi, după ce se analizează, deţinutul se poate căsători fie în interiorul penitenciarului, fie în localitatea de care aparţine penitenciarul, în cazul nostru în Jilava. Căsătoria la care faceţi referire a avut loc în penitenciar, iar femeia care s-a căsătorit cu deţinutul de la noi nu este angajată la Jilava, ci la Rahova", a declarat, pentru agenţia de ştiri Mediafax, Cristian Micu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Jilava. 

Chiar şi aşa, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declanşat o anchetă disciplinară în caz. Nu de alta, dar, potrivit codului deontologic, relaţiile dintre angajaţii penitenciarelor şi deţinuţi sunt interzise.

"În ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor Ordinului nr. 2794/C din 8 octombrie 2004 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului din sistemul administraţiei penitenciare, la nivelul unităţii responsabile (Penitenciarul Rahova – n.r.), autosesizate în urma informaţiilor mediatizate, se analizează, din punct de vedere disciplinar, încălcarea acestor dispoziţii", se arată într-un comunicat al ANP.