Filmul "Experimentul Piteşti", ce expune ororile întâmplate în închisoarea de la Piteşti între anii 1949-1952, unde disidenţii politic sufereau torturi greu de imaginat, pentru a fi reeducaţi în spiritul regimului de la acea vreme, va avea un spectacol de gală marţi, 21 martie, de la ora 19, la Cinema Palace din Oradea.

Evenimentul, la care va participa şi o parte din echipa filmului, este unul caritabil, iar toţi banii din vânzarea biletelor vor fi donaţi echipei de producţie a lungmetrajului. De asemenea, în sala de cinema va exista și o urnă unde spectatorii vor putea face donaţii. 

După proiecţia filmului lung de o oră şi 20 de minute, spectatorii sunt încurajaţi să afle mai multe despre producție într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu realizatorii filmului.

Drama istorică "Experimentul Piteşti" este proiectul regizoarei Victoria Baltag, pornit în urmă cu 11 ani, şi a presupus o muncă de documentare de aproape cinci ani.

În film joacă, printre alţii, actorii Sergiu Moraru, Doru Aftanasiu, Sergiu Flesner şi Emil Coseru. De asemenea, unul dintre personaje este interpretat şi de regretatul Ion Caramitru, "Experimentul Piteşti" fiind ultimul film lansat după moartea actorului. 

"Acest lungmetraj este o abordare sinceră şi originală a controversatului experiment din închisoarea Piteşti, între anii 1949 - 1952. Povestea este o expunere a vieţii lui Herman, un tânăr cu un viitor promiţător care, din cauza împrejurărilor extreme, ajunge unul dintre cei mai eficienţi torţionari ai crâncenului Experiment Piteşti din perioada comunismului", este descrierea filmului.

Herman (interpretat de Sergiu Moraru) devine, dintr-o victimă a ororilor întâmplate în închisoarea de la Piteşti, călău.

"«Experimentul Piteşti» este o expunere răscolitoare a unei poveşti născute la începuturile regimului, atunci când graniţa dintre prieten şi duşman era aproape invizibilă. Este o etalare terifiantă a trădării de sine, credinţei, familiei şi negării originilor şi, de asemenea, o poveste emoţionantă despre iubire, prieteni, speranţă, ce dezvăluie cum o victimă, o persoană aparent inocentă, poate fi fizic, şi psihic, mutilată şi transformată într-un monstru", continuă descrierea filmului.

Regizoarea Victoria Baltag semnează şi scenariul filmului, alături de Lexa Axinte. 

"Lung-metrajul despre «Experimentul Piteşti» este un proiect realizat cu suflet, pentru suflet. Vă invit cu drag şi sinceritate să urmăriţi filmul nostru, să-l aşezaţi cu grijă în inimă, să-l purtaţi cu demnitatea cu care merită un astfel de subiect şi să priviţi spre orizonturi deschise, cu mintea limpede, cu gânduri calde, cu puterea şi curajul de-a realiza bijuterii.... în artă, ştiinţă, cultură", a transmis Victoria Baltag într-o informare de presă.

Biletele au fost puse în vânzare şi pot fi cumpărate de pe site-ul www.cinemapalace.ro, din aplicaţia mobilă a cinematografului sau de la casierie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!