În cea mai mare parte din localităţile ţării, festivalurile de zilele satului/comunei/oraşului sunt doar modul prin care primarii îşi maschează lenea şi incompetenţa. Concertele se aud, artificiile se văd, friptanele se simt în nări, oamenii au astfel dovezi directe că primăria face ceva pentru ei. E un mod mult mai isteţ de a cheltui bani decât pe studii de fezabilitate, pe care nu le vede nici dracu', sau pe şantiere ce provoacă praf, noroi şi nervi.
Doar gripa aviară şi cea porcină s-au răspândit în România mai rapid decât concertele şi festivalurile de stradă. Să găseşti astăzi o comunitate care nu sparge bani publici pe cântări aniversare e infinit mai greu decât să nimereşti o maşină adusă de dincolo fără vicii ascunse. Fapt pentru care acel candidat de primar ce va anunţa, în campanie, că vrea să suspende serbările aniversare, pentru a dirija banii în alte direcţii, va primi voturi doar de la rudele de gradul I.
Să-ţi serbezi localitatea împreună cu ceilalţi nu e un păcat, să nu fiu înţeles greşit. E păcat doar atunci când nu ai canalizare, nu ai drumuri asfaltate, nu ai iluminat stradal sau pierzi jumătate din agentul termic în reţele găurite, dar te droghezi cu 3 beri şi 7 mititei pentru ca să uiţi de toate astea. Iar după ce aburii se risipesc, te iei din nou la trântă cu mizeria de zi cu zi, mânat de la spate de amintirea superbă a concertului de aseară.
La fel cum, pe vremuri, la nunţile ţinute în bătătură socrul mare turna pietriş peste tina din curte şi acoperea pereţii semi-dărâmaţi cu covoare şi carpete "ca să fie frumos", tot aşa, unele oraşe şi orăşele din România se împopoţonează cu leduri, lasere şi ornamente hi-tech direct peste mizeria şi dărăpănăturile de zi cu zi. Nu contează că totul arată ca un rahat ornat cu frişcă şi marţipan, important e să se simtă lumea bine şi să-l pupe cu muci pe dom' primar. Astfel de situaţii se văd cel mai bine în timpul sărbătorilor de iarnă.
Industria muzicală, coautoare la toate aceste ospeţe, îşi trage singură şuturi în fund fără milă. Aici banii se câştigă uşor, publicul e asigurat... Cânţi la 10.000 de oameni, din care jumătate poate nici n-au auzit de tine, iar apoi te lauzi pe Facebook că ai umplut piaţa publică. Şi, mare surpriză, anul următor, la primul concert pe bani în acelaşi oraş, te trezeşti cu 50 de bilete vândute. Că, deh, lumea nu e proastă să plătească pentru ce poate primi gratis.
Dacă s-ar pune la un loc bugetele cheltuite în ultimii 10 ani pe serbări câmpeneşti şi orăşeneşti de către toate primăriile din ţară, s-ar strânge bani pentru o autostradă de jur împrejurul României. Dar noi suntem un popor chefliu, care îşi trage seva din clinchetul de pahare şi fumul de grătar. Rezistăm mult mai bine fără canalizare, asfalt şi apă caldă decât fără distracţie. Iar gropile nu se mai văd atunci când privim înspre cer artificiile acelea minunate.