Drapelul naţional arborat în faţa Prefecturii din Covasna a fost tăiat şi scuipat de câţiva extremişti maghiari, acuză prefectul judeţului, anunţă marţi Antena 3.

Poliţia Covasna a deschis deja o anchetă pentru a-i prinde pe cei care au distrus steagul.

Deocamdată cercetările sunt cu autor necunoscut, însă, prefectul de Covasna arată cu degetul spre preşedintele Consiliului Judeţean, Tamaş Şandor, pe care îl acuză de instigare la violenţă si pe care îl consideră vinovatul moral pentru această agresiune.

Drapelul arborat în faţa Prefecturii din Covasna a fost tăiat în două locuri şi scuipat de autori necunoscuţi. Descoperirea a fost făcută de o patrulă a Poliţiei Sfântul Gheorghe.

Steagul a fost pus în faţa instituţiei la ordinul prefectului, care a încercat în acest fel să acopere un panou cu inscripţia "Pământ Secuiesc". Prin acest panou, liderii UDMR declarând că vor să-l înveţe pe Prefect unde trăieşte.

Prefectul judeţului Covasna susţine că liderii maghiarimii din Covasna alimenteaza tensiunile dintre românii şi maghiarii din judeţ.

Tăierea drapelului naţional i-a înfuriat chiar şi pe locuitorii de etnie maghiară din oraşul Sfântul Gheorghe.

Atacurile la adresa simbolurilor naţionale în judeţul Covasna sunt mai vechi. Primarul oraşului, Antal Arpad, a refuzat în mai multe rânduri să amplaseze drapelul naţional pe instituţiile publice din Sfântul Gheorghe.

(Sursa: antena3.ro)