În 2010, Ministerul Mediului a predat custodia Sitului Natura 2000 Săcuieni Asociaţiei Naturantica, cu sediul în acelaşi oraş, care îşi asuma obligaţia că se va îngriji de conservarea celor 733 de hectare protejate pentru zăvoaiele de salcie şi plopi, populate de o mulţime de păsări şi animale mici.

Patru ani mai târziu, taman primarul din Săcuieni, Béres Csaba, s-a găsit să ignore statutul locului de arie protejată, fiind prins în timp ce defrişa ilegal o pădure de la marginea sitului. Luat la întrebări, edilul a avut o scuză de necrezut: n-a ştiut legea!

În acţiune

Încă din ultimele zile ale anului trecut, preşedintele Asociaţiei Naturantica, Nicolae Duţă, a observat că în situl pe care îl păstoreşte se petrec lucruri necurate. "Începuseră să dispară cu duiumul copaci dintr-o pădure de la marginea sitului, ba chiar şi dintr-o parte aflată chiar pe teritoriul sitului. Dar n-am prins pe nimeni în flagrant", explică Duţă.

02_Beres_Csaba_bihoreanul.jpgDupă mai multe acţiuni de pândă, în prima sâmbătă din 2014 a prins şi făptaşii: patru bărbaţi, între care şi primarul Béres Csaba (foto), şi fratele acestuia, Béres Attila, director al societăţii locale de salubrizare. "În momentul când i-am surprins, tăiau copacii cu drujbe şi aveau cu ei un tractor cu remorcă şi un utilaj de scos cioatele. M-am legitimat şi le-am cerut avizele pentru tăieri. Nici n-au vrut să mă bage în seamă. Primarul mi-a zis să plec, că sunt pe terenul lui", spune Duţă.

Tăieri în masă

Custodele a chemat Poliţia, iar în faţa oamenilor legii edilul a început să se explice. Terenul pe care îl defrişa îl luase în arendă de la Parohia Romano-Catolică şi figura în actele de proprietate ca fiind arabil. Însă, cum nu fusese lucrat de 23 de ani, se împădurise natural, cu seminţe de salcâm purtate de vânt. Iar el a vrut să-l facă iarăşi arabil...

Cum n-a putut prezenta niciun aviz pentru tăieri, poliţiştii au confiscat lemnele, iar Duţă a chemat în control şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, şi Garda de Mediu. La faţa locului, inspectorii au constatat că fuseseră defrişate 12 hectare şi au comandat măsurători topografice pentru a stabili cât din această suprafaţă se află în aria protejată. "Din estimările mele, cam 0,8 hectare", zice custodele.

Inspectorii ITRSV vor stabili atât cantităţile de lemne tăiate, cât şi valoarea lor, raportul final urmând să fie încheiat în această săptămână. Dat fiind că cele peste 700 de cioate rămase arată că pe teren erau şi copaci cu diametru mare, de 30-40 cm, cel mai probabil şi cantitatea de lemne este semnificativă.

Victimă de vendetă

Cert este, chiar şi înainte de orice raport, că primarul a doborât copacii ilegal. "Chiar dacă terenul figurează în acte ca fiind arabil, arendaşul trebuia să solicite un aviz pentru tăiere din partea Direcţiei Silvice, care ar fi marcat arborii ce puteau fi tăiaţi. În plus, pentru suprafaţa din sit, era nevoie şi de avizul custodelui", spune şeful ITRSV Bihor, Daniel Coraş. Béres n-a cerut, însă, nicio aprobare, nici de la Direcţie, nici de la custode, aşa că acesta din urmă e decis să-i facă o plângere penală.

Edilul şi-a recunoscut vina în faţa BIHOREANULUI, dar n-a ezitat să-l acuze, la rându-i, pe Duţă, susţinând că îl "vânează" doar pentru că soţia sa, Cristina Duţă, i-a fost contracandidat la alegerile din 2012 şi a pierdut. "Eu am luat terenul în arendă, ca persoană fizică, pentru că vreau să-l folosesc pentru agricultură. M-am consultat cu cineva, nu pot să spun cu cine, care m-a asigurat că n-am nevoie de niciun act pentru defrişare", susţine Béres.

Întrebat ce ar fi făcut dacă l-ar fi prins Poliţia pe drum cu lemne nemarcate, un astfel de transport fiind ilegal şi expunându-l pericolului de a fi condamnat la închisoare, edilul a dat din umeri: "Aş fi făcut ce fac toţi localnicii, pentru că la noi nimeni nu cere aviz dacă taie copaci de pe terenuri arabile"...