Primăria Oradea le face loc pietonilor, să se plimbe prin oraş. De săptămâna trecută, municipalitatea a început să renunţe la locuri de parcare din centru, pentru a extinde trotuarele şi a crea piste pentru biciclişti.

Primele astfel de lucrări s-au făcut între Podul Intelectualilor şi Parcul 1 Decembrie, unde trotuarul a fost lăţit de la doi la cinci metri. Aici va fi trasată şi o pistă, astfel că bicicliştii vor avea pe unde să continue traseul de pe malul Crişului.

Edilul Ilie Bolojan a anunţat că lucrări similare se vor face şi pe sectorul cuprins între pietonala Republicii şi magazinul Crişul. Şi aici se va renunţa la locuri de parcare, dat fiind că şoferii au loc acum în parcarea supraterană din spatele Palatului de Justiţie. În plus, va fi mutată staţia de taxi, ca trotuarul să poată fi lăţit, iar traseul pietonal al Oradiei să nu se oprească la colţul străzii Dunării. "Pe traseul extins al spaţiilor pietonale, vom face spărturi în trotuar, iar la toamnă vom planta arbori de talie mare, astfel încât, peste câţiva ani, pietonii să se poată plimba la umbră", a explicat Bolojan.

Totodată, primarul a spus că betonul din trotuare va fi înlocuit de dale, pentru un aspect mai plăcut.