De ani de zile, companiile din domeniul salubrităţii şi ONG-urile trag un semnal de alarmă important, dar adesea ignorat de cetăţeni şi autorităţi: românii sunt codaşi în Uniunea Europeană, când vine vorba de reciclare, cu o recuperare anuală de doar circa 11% din totalul deşeurilor aruncate. Pentru că în anul 2020 eram obligaţi să reciclăm cel puţin jumătate din gunoaie, este de aşteptat ca ţara noastră să primească amenzi dure.

Operator de salubritate pentru mai bine de 250.000 de bihoreni, AVE Bihor dispune de o infrastructură performantă, pentru colectarea deşeurilor ca la carte. Totul depinde însă de cetăţeni. Oare românii, maghiarii şi celelalte naţionalităţi convieţuitoare din Bihor sunt mai puţin responsabili decât austriecii sau elveţienii? Fără ca UE să ne amendeze, nu ne stă în putinţă să facem acelaşi lucru precum cei din Vest, nu ne interesează ce mediu de viaţă le lăsăm copiilor?

Cum se colectează separat

Pentru a reduce cantităţile abandonate la haldă, sortarea deşeurilor este singura soluţie, iar efortul cetăţenilor de a colecta separat este foarte important. În judeţul Bihor, autorităţile şi companiile responsabile din domeniul salubrităţii au pus la punct un circuit eficient, astfel încât deşeurile sortate să poată fi valorificate. Printre aceste companii se numără AVE Bihor, care operează în zonele Salonta, Beiuş, Ştei, Vaşcău, Marghita, Săcueni şi Valea lui Mihai.

Regulile prevăd că bihorenii trebuie să sorteze deşeurile în mai multe fracţii. Concret, să separe deşeurile biodegradabile (resturi alimentare, coji de fructe, legume, pâine sau ouă, frunze, zaţ de cafea etc.) de cele reciclabile, care la rândul lor trebuie împărţite în ambalaje din plastic şi metal, hârtie şi carton, respectiv sticlă.

Deşeurile care rămân după această sortare reprezintă fracţia reziduală (scutece, absorbante, mucuri de ţigări, conţinutul sacului de aspirator, excremente de animale etc.).

Sortate din nou

AVE Bihor colectează separat toate aceste deşeuri. Reciclabilele sunt transportate la staţiile de sortare din judeţ, în trei fluxuri, unde sunt sortate mecanic şi manual, astfel încât să poată fi transformate în materie primă secundară.

După ce au fost separate de cetăţeni în propriile gospodării, deşeurile reciclabile sunt împărţite în 18 sortimente, în funcţie de culoarea şi compoziţia lor. De exemplu, PET-urile sunt separate în cinci categorii (transparent, albastru, verde, maro, floral), lădiţele din plastic (PP) reprezintă o altă categorie, la fel spray-urile din fier, sticlele, obiecte din plastic LDPE color etc.

După sortare şi balotare, deşeurile de ambalaje sunt livrate către fabrici specializate, din ţară şi din străinătate, unde sunt reciclate şi valorificate.

Compost de Bihor

Deşeurile biodegradabile sunt transportate la staţiile de compostare din Oradea şi Valea lui Mihai, anume înfiinţate pentru tratarea resturilor organice. Acestea satisfac cele mai riguroase cerinţe româneşti şi europene şi sunt singurele care produc compost valorificabil în România, o mândrie pentru bihoreni.

Aici, deşeurile trec printr-un proces tehnologic compus din mai multe etape, mai simple sau mai complexe: sortare mecanică, tocare, cernire. De asemenea, se fac analize de laborator şi calcule necesare pentru determinarea aditivilor necesari.

În final, se obţin mai multe tipuri de produse: pământ de flori universal (comercializat în ambalaje de 3 litri, 10, 20, 40 etc.), cu un conţinut de compost organic de categoria I, turbă, humus, argilă şi nisip de râu; compost pentru agricultură de categoria I; material biofiltrant de categoria a II-a; substrat intensiv pentru acoperişurile verzi.

Deşeurile rămase, cele reziduale, se transportă la depozitul conform din Oradea.

Pe model european

Dacă deşeurile sunt sortate corect, AVE Bihor le colectează de la toţi clienţii săi, din faţa casei, conform calendarului gândit pentru fiecare localitate în parte. Acest calendar poate fi consultat pe site-ul companiei, www.ave-bihor.ro, sau pe pagina de Facebook "AVE BIHOR". Zilele de colectare trebuie respectate de clienţi, pentru că un sac galben scos în ziua în care se ridică deşeurile biodegradabile, de exemplu, va rămâne în faţa porţii.

Deznodământul va fi acelaşi pentru clienţii care nu separă corect deşeurile. Echipele de colectare ale AVE Bihor vor verifica fiecare sac şi pubelă, pentru a stabili dacă acestea conţin doar deşeurile pentru care au fost destinate (de exemplu, fără resturi de mâncare printre PET-uri sau fără plastic printre deşeurile biodegradabile).

Dacă vor constata că în saci sau pubele este un conţinut necorespunzător, echipele de salubritate nu vor ridica deşeurile şi vor lipi un autocolant cu un mesaj explicativ. Pentru că efortul colectării separate trebuie să fie unul comun, ca să fie eficient...