Un tronson de peste 5 kilometri de drum județean pietruit, cel între localitățile Bicaciu (comuna Gepiu) și Ianoșda (comuna Mădăras), a fost modernizat în ultimul an, iar lucrările au fost recepționate de Consiliul Județean, care le-a și finanțat din bugetul propriu.

„Lucrările de modernizare pe DJ 797A, între Bicaciu și Ianoșda, au fost finalizate. Astăzi, 16 august, Consiliul Județean Bihor a recepționat proiectul”, a anunțat CJ marți, printr-un comunicat de presă.

Drumul dintre cele două localități era pietruit și, potrivit sursei citate, „nu prezenta siguranță pentru traficul rutier”.

În urma modernizării, drumul acum asfaltat, cu câte o bandă de circulație pe sens, are o lățime de 6 metri.

Lucrările de modernizare de la km 2+993 la km 8+321,88 (pe o lungime de 5,223 km) au fost realizate de SC Dumexim SRL, valoarea finală a acestora fiind de 11,5 milioane lei, cu TVA.

„Pentru îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei şi a confortului, curbele au fost supraînălţate şi supralărgite conform standardelor în vigoare (STAS 863/85). Viteza de proiectare a drumului este de 40 km/h. Toate pantele transversale pe carosabil s-au proiectat cu valoarea de 2,5% în acoperiş sau pantă unică, aşa încât să se coreleze toate elementele stradale existente şi să se asigure scurgerea şi evacuarea apelor spre rigolele existente”, mai arată comunicatul CJ Bihor.

Un prim proiect pentru modernizarea DJ 797A Bicaciu - Ianoșda data din 2010, când CJ Bihor era condus de Radu Țîrle, însă acesta nu a mai fost bugetat și, prin urmare, a fost amânat mai bine de un deceniu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!