Sărbătoarea Învierii este aşteptată în Oradea cu mai multe evenimente dedicate tradiţiilor de Paște, nu doar celor religioase, ci şi celor laice.

În Cetate a fost amenajată o expoziţie tematică la care au contribuit şase culte, în timp ce în Piaţa Unirii a fost deschis primul Târg de Paște, cu bunătăţi, suveniruri, decoraţiuni şi ateliere. Pe lângă devoţiunea obişnuită, Via Crucis, organizată de greco-catolici, anul acesta patimile lui Iisus vor fi evocate şi de o trupă alcătuită din 70 de actori profesionişti, chiar în centrul Oradiei.

Ritualuri şi pricesne

Primul eveniment din Săptămâna Mare va avea loc luni, de la ora 16.30, în Cetate, unde va fi vernisată expoziţia ecumenică „Paştele”, organizată de Episcopia Romano-Catolică, alături de reprezentanţii cultelor greco-catolic, ortodox, evangelic, unitarian şi de evreii mesianici. Expoziţia cuprinde tradiţii liturgice şi obiecte bisericeşti specifice celei mai mari sărbători creştine.

Pe parcursul Săptămânii Mari, în fortăreaţă vor mai fi deschise şi alte săli cu expoziţii dedicate meşteşugurilor tradiţionale de Paşte, de data aceasta în organizarea Muzeului Cetăţii, expoziţiile tematice putând fi vizitate până la Rusalii.

Tot luni, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana dă spectacolul „Primăvară, Primăvară”, cu pricesne (cântări bisericeşti) şi reprezentări ale unor obiceiuri de primăvară din regiunea noastră. Pe lângă corpul de dans al ansamblului şi soliştii Simona Costin, Otilia Haragoş Seghedi, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Cornel Borza şi Leontin Ciucur, pe scenă vor mai urca şi invitaţi ca Mirela Mănescu Felea, Alexandru Pugna şi Cristian Pomohaci. Biletele rămase se vor vinde, cu o oră înaintea spectacolului, la agenţia Teatrului.

Sărbătoarea din piaţă  

La finalul săptămânii trecute, în Piaţa Unirii s-a deschis primul Târg de Paște organizat în Oradea de autorităţile locale. În mai multe căsuţe de lemn se vând produse făcute de mână, bijuterii, turtă dulce, ouă colorate, brânză de casă şi altele, copiii fiind chemaţi totodată la ateliere de pictură pe ceramică şi decoraţiuni din flori. În Săptămâna Mare, vizitatorii se pot întâlni aici şi cu animăluţe precum ponei şi iepuraşi, aduse într-un „ţarc” amenajat de angajaţii Grădinii Zoologice, şi se pot fotografia cu decorurile gigant ce împodobesc locul, formate din ciupercuţe, ouă roşii, iepuraşi şi căsuţe.

Organizatorii Târgului au inclus în program şi un spectacol de teatru stradal care evocă patimile şi crucificarea lui Iisusprogramat marţi, de la ora 17, şi susţinut de circa 70 de actori profesionişti din mai multe colţuri ale ţării, adunaţi în Asociaţia Drumul Crucii. Aceştia vor porni din strada Republicii (de la intersecţia cu strada Aurel Lazăr) şi vor ajunge în Piaţa Unirii, unde sceneta se va încheia cu momentul crucificării.

Tot în cadrul Târgului de Paște, şi tot în Piaţa Unirii, organizatorii au pregătit şi spectacole de teatru potrivite copiilor: miercuri şi joi, de la ora 17, aceştia vor putea vedea spectacole de păpuşi oferite de trupele Arcadia şi Liliput.

Via Crucis, în parc

În Săptămâna Mare, credincioşii sunt chemaţi să participe la mai multe ritualuri religioase menite să-i pregătească pentru momentul Învierii. Ca în alţi ani, Biserica Greco-Catolică organizează, miercuri, de la ora 19, devoţiunea Via Crucis, în cadrul căreia credincioşii îl urmează pe Iisus, în rugăciune, pe drumul de la condamnare la răstignirea pe Dealul Golgotei. Şi de data aceasta, cele 14 opriri vor fi recreate de tinerii din grupul „Allegria” al Mănăstirii Franciscane, la eveniment urmând să participe atât episcopul greco-catolic, Virgil Bercea, cât şi cel romano-catolic, László Böcskei.

Dacă anul trecut Via Crucis s-a ţinut pe Dealul Ciuperca, recent reabilitat atunci şi deschis orădenilor, de data aceasta devoţiunea va avea loc prin Parcul Olosig. Asta pentru că, după cum se ştie, dealul s-a prăbuşit în toată splendoarea lui, anul trecut, după prima ninsoare, autorităţile urmând să refacă lucrarea. Cum s-ar zice, fiecare cu crucea lui...