Începând din 6 august, orădenii vor putea descoperi în Piaţa Unirii imagini cu un puternic impact emoţional de la protestele din Belarus, provocate de alegerile prezidenţiale fraudate din vara anului trecut.

Expoziţia „Belarus – drumul spre libertate” este organizată de Clubul Fotografic Varadinum, în parteneriat cu Primăria Oradea, iar la vernisaj va fi prezentă şi autoarea, jurnalista Nadia Bujan, laureată a prestigiosului premiu World Press Photo Involvement 2021 şi, totodată, unul dintre oamenii nevoiţi să fugă în Ucraina, ca să scape de represaliile dictaturii de la Minsk.

„Sutele de mii de oameni care au protestat atunci pașnic pe străzile orașelor au fost întâmpinate cu gloanțe de cauciuc, grenade acustico-luminoase, gaze lacrimogene și bastoane. Peste 35 de mii de persoane au fost reținute şi condamnate la diverse termene de detenție, câteva mii de dosare penale au fost intentate persoanelor nevinovate, iar peste 580 dintre cei reținuți au fost recunoscuți de comunitatea internațională drept deținuți politici şi de conştiinţă. În ultimul an, libertatea de expresie a fost pedepsită cu brutalitate, iar vocea presei independente a fost redusă la tăcere. Într-un stat situat la propriu în centrul Europei, drepturile omului şi libertățile fundamentale au devenit niște noțiuni efemere”, au transmis organizatorii.

Jurnaliştii independentţi sunt cei care reuşesc să aducă la cunoştinţa opiniei publice realităţile din Belarus, dar adesea devin victime ale represiunii autorităţilor. În prezent, peste 30 de jurnaliști din Belarus sunt închiși în penitenciare, ca pedeapsă pentru curajul de a fi transmis adevărul despre evenimente. Redacții întregi au ales drumul exilului pentru a putea să-și continue misiunea de a face cunoscut lumii întregi strigătul poporului lor pentru libertate.

„Expoziția de fotografie documentară „Belarus – drumul spre libertate” se înscrie în seria manifestărilor internaționale de marcare a unui an de la începutul acestor evenimente dramatice și de tensiune maximă din Belarus și reprezintă un sprijin moral adresat poporului belarus şi un demers de solidarizare cu mișcarea democratică din această țară”, a mai transmis Clubul Varadinum.

Expoziția va fi vernisată, în data de 6 august, la ora 11, în prezența autoarei, a ambasadorului României în Republica Belarus, Viorel Moșanu, și a primarului municipiului Oradea, Florin Birta.