Localnicii din satele Stănceşti şi Brădet, comuna bihoreană Bunteşti, se plâng de starea proastă a drumului comunal DC252, care duce spre Peştera Urşilor din Chişcău, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Bihor. Oamenii spun că drumul a fost spart pentru introducerea reţelei de gaz, dar de luni bune nu s-ar mai lucra, iar praful şi gropile au devenit greu de suportat.

"Disconfortul este foarte mare, nu putem lăsa geamurile deschise din cauza prafului, praf pe maşini, în curte, peste tot, plus distrugerea maşinilor din cauza gropilor", a sesizat BIHOREANULUI un localnic.

Contactat de BIHOREANUL, primarul PNL al comunei Bunteşti, Sorin Degău, a declarat că pe drum se lucrează continuu, însă afirmă că multe operaţiuni nu sunt vizibile pentru localnici.

"Se lucrează şi astăzi (n.r. - joi), s-a lucrat și ieri, deci se lucrează pe drum. Se face o investiţie majoră. După ce s-a băgat apă, gaz şi canal, acum se raşchetează tot drumul existent şi săptămâna viitoare vom pune asfaltul nou", a declarat edilul.

Degău a pus nemulţumirile oamenilor pe seama faptului că lucrările la apă, canal şi gaz au avut proceduri şi termene diferite, iar multe dintre ele nu au fost vizibile pentru localnici.

Potrivit primarului, lucrările din zonă nu au făcut parte dintr-un singur proiect, ci este vorba de mai multe investiţii derulate în etape diferite. Reţelele de apă şi canal au fost executate primele, în urmă cu peste trei ani, printr-un proiect finanţat prin PNRR, iar introducerea gazului a venit ulterior, printr-un proiect separat, finanţat din fonduri europene.

"Apa şi canalul sunt mai vechi şi sunt finalizate, dar între timp am câştigat şi proiectul pe gaz. Nu puteam să asfaltăm, ca să nu mai spargem încă o dată", a declarat Sorin Degău (foto).

Acesta ar fi motivul pentru care drumul a rămas luni de zile cu spărturi, până la finalizarea probelor obligatorii pentru toate utilităţile. "Nu poţi să pui asfaltul până nu se face proba de presiune la apă, gaz şi canal, că sunt nişte investiţii de milioane de euro şi nu te poţi juca", a spus primarul. "Ştiu că e disconfort şi supărare, dar pe proiectul de asfalt, cinci ani de zile nu mai ai voie să intervii. De aceea nu putem risca".

Se asfaltează, dar nu tot

Pe sectorul cel mai problematic, din satul Brădet, drumul are aproximativ 2 kilometri, din care, spune primarul, jumătate urmează să se asfalteze, iar restul urmează să fie reparat de constructorii care au realizat lucrările.

"Un kilometru şi 200 de metri se finalizează săptămâna viitoare cu asfalt nou, pe fonduri europene. Rămâne o porţiune de vreo 700–800 de metri, care va fi doar reparată de firmele care au contractele pe apă, canal şi gaz", a mai declarat primarul.

Lucrările din zonă sunt executate de mai multe firme, în funcţie de proiect: Trameco se ocupă de reţeaua de gaz, Remorini Grup de apă-canalizare, iar Asfamixt de asfaltare.

"Eu zic că săptămâna viitoare, dacă Dumnezeu dă bine, se pune asfaltul nou pe drumul ăla. Până vinerea viitoare două treimi din el o să fie finalizat. Când e gata, o să fie cei mai fericiţi oameni. Sărbătorile nu ne prind cu drumul ăla fără să fim rezolvaţi", a promis primarul Sorin Degău.  

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!