O nouă expoziție foto va fi vernisată în Oradea. De data aceasta este vorba despre „Imn la înălțime 2”, cu imagini realizate de Thurzó Zoltán, orădeanul care și-a trecut numele de 3 ori în Guinness Book.

Pianistul și-a imortalizat drumul său înspre atingerea unui nou record, pentru ca orădenii să fie și ei martori la succesul recordmanului, adică un recital de pian susținut pe șoseaua cea mai înaltă din lume, la peste 5.700 m și intrat astfel în Guinness World Records Book. 

Expoziția va fi organizată sub egida Clubului Varadinum Oradea, a multipremiatului fotograf Ovi D. Pop, și va putea fi văzută pe holurile Filarmonicii de Stat începând din 3 octombrie de la ora 17.30, înainte de deschiderea noii stagiuni a instituției muzicale, care va debuta la ora 19.

Imaginile care vor fi etalate în ordine cronologică vor reda locații, stări interesante și scene de viață.

„Materialul prezentat în cadrul expoziției elaborează un reportaj de călătorie la scară largă, al cărui cadru este „Imn la înălțime”, un succes al artistului, care a fost în India timp de două săptămâni anul acesta. Cei interesați vor putea participa la un tur neobișnuit al Indiei, virtual, de la Delhi până la vârful celui mai înalt drum circulabil din lume, Umling La Pass, al cărui punct culminant a fost un concert de pian susținut în cel mai înalt punct din lume”, a transmis autorul.

Și Guinness World Records a recunoscut oficial evenimentul cultural.

La vernisaj, fotografa Adela Rusu va susține un discurs, iar Zoltán Thurzó va descrie pe scurt lucrările expuse.

Aceasta este expoziția cu numărul doi a lui Zoltán Thurzó, după ce „Imn la înălțime 1” prezenta în 2023 fotografii realizate de artist în timpul călătoriei sale prin Nepal și pe muntele Everest, în timpul căreia a intrat în Cartea Recordurilor pentru concertul de pian ținut la cea mai mare altitudine, de 5.325 de metri.

Expoziția poate fi vizitată gratuit până în 16 octombrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!