În condiţiile în care pentru finalul acestei săptămâni sunt prevăzute temperaturi ce depăşesc 42 de grade, Direcţia de Sănătate Publică Bihor aminteşte populaţiei principalele modalităţi de protejare a sănătăţii împotriva riscurilor specifice. Cele mai importante dintre acestea se referă, evident, la evitarea expunerii la soare şi a plimbărilor în aer liber între orele 11-18, hidratarea corespunzătoare a organismului cu cel puţin 2 litri de lichide şi limitarea creşterii temperaturii din spaţiile de locuit şi de muncă.

Persoanelor care se deplasează în aer liber pentru rezolvarea problemelor personale şi profesionale li se recomandăm, de asemenea, să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise, să evite activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc), să petreacă 2-3 ore zilnic în spaţii răcoroase şi să consume un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 - 20 de minute, înainte de a resimţi senzaţia de sete propriu-zisă.

În situaţia în care persoanele care se deplasează în aer liber sau care se află la domiciliu simt o senzaţie de leşin şi/sau creşterea frecvenţei cardiace ori palpitaţii, acestea pot solicita primul ajutor atât apelând numărul telefonic de urgenţă 112, cât şi la serviciile oferite în punctele de prim-ajutor organizate de autorităţile administraţiei publice locale.

În Oradea au fost amenajate 4 asemenea locuri, pe strada Republicii-Aurel Lazăr, precum şi în pieţele Decebal, Cetății şi Ioşia. În Nucet primul-ajutor se acordă în incinta dispensarului medical, în Ştei la intrarea în piața agroalimentară, în Valea lui Mihai în fața Primăriei, în Aleșd la camera de gardă a Spitalului Orăşenesc, în Beiuș în incinta  muzeului local, la Salonta în clădirea Primăriei, la fel şi în Marghita, la Săcuieni în ambulatoriu, iar în Sânmartin în centrul staţiunii Băile Felix.

Spaţiile în care funcţionează punctele de prim-ajutor sunt deschise pe perioada avertizărilor meteo (coduri de caniculă), fiind dotate cu un pat, apă rece, climatizare cu temperatură mai scăzută decât în exterior, tensiometru şi, evident, un cadru medical.

Persoanele care au nevoie doar de apă de băut o pot obţine de la puncte de distribuire a apei potabile aflate în Nucet (o cişmea în parc şi un izvor la popasul din localitate), în Ștei la intrarea în piața agroalimentară, în Săcuieni pe strada Libertății, nr. 18, în Marghita la sediul SC Biovit SRL din Aleea Tineretului nr. 1/B, pe strada Eroilor nr. 13 (la farmacia Aloe Farm) şi pe Calea Republicii nr. 31 (SC Farmastar SRL), iar în Salonta în sediul Primăriei.