Cum iarna şi temperaturile scăzute specifice acestui sezon şi-au intrat în drepturi şi în Bihor, Direcţia de Sănătate Publică a făcut câteva recomandări bihorenilor, pentru a rămâne sănătoşi. Sunt de evitat deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, iar dacă ieşitul afară este necesar, e recomandată folosirea căciulilor, a mănuşilor şi a îmbrăcămintei şi încălţămintei adecvate temperaturilor scăzute. Totodată, obiectele de vestimentaţie nu trebuie să exercite presiuni pe circulaţia vasculară a extremităţilor.

Consumul de alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, de fructe şi legume este puternic recomandat, în timp ce consumul de alcool, cafea şi tutun este de evitat.

Copiii nu trebuie lăsaţi în interiorul maşinilor parcate şi nici nu ar trebui plimbaţi prea mult în maşini fără posibilităţi de climatizare. Bătrânii, îndeosebi cei cu afecţiuni cardiace sau respiratorii, trebuie la rândul lor să evite deplasările şi locurile aglomerate. "Recomandăm vârstnicilor să se adreseze medicului de familie pentru efectuarea vaccinării împotriva gripei", mai spune conducerea DSP.

Casele şi apartamentele trebuie bine încălzite în această perioadă, însă nu trebuie utilizate instalaţii improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.

O altă recomandare a DSP face referire la cei care lucrează în aer liber, precum muncitorii din construcţii sau ai serviciului de salubritate. În cazul temperaturilor sub zero grade, la fiecare două ore aceştia ar trebui să petreacă 15 minute în spaţii încălzite, dar şi să consume ceaiuri calde, astfel încât organismul lor să reziste la frig. Aceşti muncitori trebuie, totodată, să evite expunerea prelungită a mâinilor şi picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. Dacă au degerături, trebuie să evite automedicaţia şi să se adreseze unui doctor.