Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a informat vineri, printr-un comunicat de presă, că numărul focarelor active de pestă porcină africană a scăzut de la 55 la 48, după ce specialiştii săi au „stins” în ultima zi a lunii trecute 7 focare din trei localităţi (Sălard – 5 focare, Sântimbreu şi Cauaceau - câte unul), fiind în curs de derulare activităţi similare pentru stingerea focarelor din alte patru localităţi (Sălacea, Albiș, Olosig și Chișlaz).

Ca urmare, în prezent pesta porcină africană mai afectează 16 localităţi din judeţ: Crestur, Olosig, Cherechiu, Sânicolau de Munte, Abrămuț, Albiș, Galoș Petreu, Făncica, Şilindru, Sălacea, Cubulucut, Abram, Cheșereu, Chișlaz, Târgușor și Petreu.

Pe de altă parte, însă, DSVSA a primit confirmarea unui nou caz de pestă porcină africană, la mistreţi de pe fondul de vânătoare nr. 4 Şimian, ceea ce face ca numărul total al focarelor de PPA la mistreţi să ajungă la patru.

„Conform procedurilor, DSVSA Bihor a luat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare din și către curțile și localitățile afectate, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate”, se arată în comunicat instituţiei.

Specialiştii amintesc, de asemenea, că toate animalele afectate sau suspecte din gospodării ori ferme, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, proprietarii urmând să fie despăgubiţi în condițiile prevăzute de legislaţie.

Până la finele anului trecut, valoarea totală a despăgubirilor plătite în Bihor a ajuns la 1,085 milioane lei.

Tot pentru a se evita răspândirea epizootiei, toate târgurile de animale din Bihor au activitatea suspendată pe termen nedeterminat, iar personalul DSVSA şi Poliţia desfășoară în permanență controale în trafic, verificând mijloacele de transport a animalelor vii și a cărnii destinate comercializării, dar şi cele proprietate personală.

Anul trecut au fost desfăşurate 47 de astfel de acţiuni, soldate cu aplicarea a 44 sancțiuni contravenționale, din care 19 amenzi în valoare totală de 39 000 lei. Principalele deficiențe constatate au fost transportul animalelor fară acte sau/și cu mijloace auto neautorizate, vânzarea de animale fără documente legale, transportul de animale neidentificate și fără documente, în această ultimă situaţie dispunându-se uciderea și eliminarea cadavrelor.