O autoutilitară aflată în mers a fost cuprinsă de flăcări, miercuri, pe Centura Nojorid. Pompierii au reuşit să stingă focul în mai puţin de 10 minute, iar marfa transportată a fost astfel salvată. 

Potrivit lt. col. Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, apelul 112 a fost înregistrat în jurul orei 12:05.

„La locul indicat de apelant fiind mobilizaţi imediat, pompierii Detaşamentului 1 Oradea, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul, care se manifesta violent la compartimentul motor şi la cabina autovehiculului, în limitele găsite, în mai puţin de 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la marfa aflată în autoutilitară", a transmis Roşca.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a izbucnirii focului urmează să fie stabilită.

Din imaginile transmise BIHOREANULUI de cititori se observă că incendiul a fost violent, iar fumul negru a invadat zona.

Sursa video: cititor BIHOREANUL

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!