Un nou duel bihorean are loc în Cupa României. Crișul Sântandrei primește miercuri, 12 august, vizita formației FC Bihor Oradea, într-o partidă contând pentru turul al treilea al competiției. Meciul este programat de la ora 17:30, pe stadionul Crișul din Sântandrei.
FC Bihor intră direct în competiție în această fază, în care au fost programate 24 de partide. De cealaltă parte, Crișul Sântandrei a trecut deja de două tururi și speră să producă o surpriză în fața unei formații din Liga a II-a.
Echipa din Sântandrei a început actuala ediție a Cupei României cu o victorie, 2-1, pe teren propriu, în fața formației Unirea Tășnad. În turul secund, Crișul a întâlnit o altă echipă bihoreană, Lotus Băile Felix. După 120 de minute, scorul a fost egal, iar calificarea a fost decisă la loviturile de departajare, unde formația din Sântandrei s-a impus cu 5-3.
Pentru FC Bihor, partida de miercuri reprezintă debutul în ediția 2026-2027 a Cupei României. Orădenii pornesc cu obiectivul calificării în faza următoare, play-off-ul competiției, programat pe 19 august. Tragerea la sorți pentru play-off este programată vineri, 14 august, de la ora 12:00.
Meciul de la Sântandrei se anunță unul interesant, mai ales că cele două formații se cunosc bine, iar pentru Crișul este o nouă oportunitate de a se măsura cu un adversar de nivel superior.
Programul complet al turului 3 al Cupei României:
Toate cele 24 de partide sunt programate miercuri, 12 august, majoritatea de la ora 17:30. Excepție face partida SC Popești-Leordeni – CS Dinamo București, programată la ora 11:00, și CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea, care va începe la ora 20:00.
- Progresul Mogoșoaia – Concordia Chiajna
- SCM Zalău – Gloria Bistrița
- CS Tunari – CSL Ștefănești
- CSM Jiul Petroșani – Minerul Lupeni
- Crișul Sântandrei – FC Bihor Oradea
- CSO Băicoi – Metalul Buzău
- Minaur Baia Mare – CSM Olimpia Satu Mare
- CIL Blaj – Sănătatea Cluj
- Oltul Curtișoara – CSM Slatina
- Academia de Fotbal Dunărea 1948 – Steaua București
- Timișul Șag – CSM Reșița
- Cetatea 1932 Suceava – ACS USV Iași
- CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea
- CSM Corona Brașov – Olimpic Zărnești
- CSM Adjud 1946 – Sporting Liești
- Dunărea Călărași – CS Afumați
- Flacăra Moreni – Chindia Târgoviște
- Agricola Borcea – Unirea Slobozia
- Progresul 1944 Spartac – FC Metaloglobus
- Politehnica Timișoara – CSC Dumbrăvița
- SC Popești-Leordeni – CS Dinamo București
- CSC 1599 Șelimbăr – AFC Hermannstadt
- CS Gheorgheni – ASA Târgu Mureș
- Viitorul Onești – FC Bacău
Câștigătoarele celor 24 de partide se vor califica în play-offul Cupei României, ultima fază înaintea grupelor competiției.