Se spune că fiecare om are de purtat o cruce. Nimeni nu e scutit. Nici bogaţii, nici săracii, nici cei sănătoşi, nici cei bolnavi.
Iar la fel ca muritorii de rând, nici preoţii, căci şi mesagerii cuvântului dumnezeiesc, ca orice oameni, au necazuri lumeşti.
Aşa zice şi părintele Teofil Chilba din Derna despre el, că-şi poartă crucea. Diferenţa este însă că el şi-o duce dintr-un scaun cu rotile...
Cotitura
Viaţa preotului ortodox din Derna s-a schimbat complet în urmă cu aproape 17 ani. "Era 23 septembrie 1993. Ţin bine minte data, că a fost o răscruce în viaţa mea", îşi începe părintele povestea. Acum zâmbeşte amintirilor, dar atunci nu-i venea deloc s-o facă.
Era preot deja de 14 ani, iar în Derna se afla de 13. O echipă de muncitori lucra la construcţia noii case parohiale, iar părintele Teofil a vrut să le dea o mână de ajutor. Avea 42 de ani şi se simţea un om în puteri, aşa că s-a urcat fără nicio problemă într-un nuc. Dar o clipă de neatenţie a fost suficientă ca să alunece pe-o creangă şi să cadă. "Erau vreo trei-patru metri înălţime", zice preotul.
După căzătură, a zăcut 45 de zile în spital, din care 9 la Reanimare. Medicii n-au mai putut să-l vindece: două dintre vertebrele coloanei se zdrobiseră şi i-au afectat măduva spinării. "Nervii care ajung la genunchi sunt afectaţi. Nici nu-mi simt deloc picioarele de atuncea", zice părintele.
"De ce?"
După suferinţa din spital, părintele Teofil a început recuperarea. Luni întregi a stat în sălile de gimnastică ale spitalului. "Când m-au ridicat prima oară de pe pat, aşa am ameţit că a trebuit să mă întind înapoi", povesteşte preotul. Apoi, încet-încet, cu câteva minute pe zi de exerciţii, a început să poată sta în şezut.
Făcând cu răbdare, în fiecare zi din cei peste 16 ani, exerciţii recuperatorii, părintele a avansat atât de mult, încât acum poate să se aşeze singur din pat în cărucior şi invers. S-a străduit mult, pentru că nu voia să fie un neputincios dependent de cei din jur. "Mulţumesc lui Dumnezeu, mă pot descurca de unul singur, nici la baie nu trebuie să mă ducă cineva", zice el.
A găsit în interiorul său puterea să nu se mânie pe Cel de Sus pentru nenorocire, ci să o ia ca pe o provocare. Dar, ca orice alt om aflat la necaz, n-a putut să nu se întrebe de ce tocmai el şi de ce un bai aşa de mare. În gândurile lui, crede că a găsit şi răspunsul. "Aici, la noi în sat, a fost o biserică monument istoric, care a fost luată pe sus şi dusă la Voivozi, pentru a fi păstrată intactă. Când am făcut noua biserică, eu am zis să se facă doar absida (n.r. - o parte a altarului) din dreapta, fără cea din stânga. Probabil Dumnezeu a zis că dacă am făcut biserică schiloadă, să fiu şi eu schilod", crede părintele. Aşa că, după ce şi-a revenit din accident, a cerut să se facă şi absida din stânga. Ca să nu-l supere şi mai rău pe Cel de Sus...
În loc de picioare
Când medicii i-au recomandat să se pensioneze, preotul Teofil s-a sfătuit cu episcopul de atunci, Ioan Mihălţan (foto). "Prea Sfinţitul mi-a zis că dacă reuşesc să fac slujba din cărucior să nu mă las".
Dar părintele Teofil a cutezat la mai mult: n-a fost suficient să slujească din scaun, astfel că s-a ambiţionat să facă slujba pe picioare. Are în altar un soi de cadru din fier de care se ţine atunci când slujeşte. "Fac slujba ca orice preot", se mândreşte el. Nici la înconjuratul bisericii de Paşti nu a avut vreodată probleme, pentru că părintele "umblă" în scaunul cu rotile cu aceeaşi uşurinţă cu care enoriaşii săi merg pe picioarele lor.
E drept, la cununii, botezuri sau înmormântări are nevoie de sprijin. Atunci, fie el, fie credincioşii mai cheamă un preot. "La înmormântări, de pildă, eu ţin slujba, dar nu mai merg şi la groapă", explică părintele Chilba.
Pe din două
După ce la conducerea Episcopiei a ajuns, în 2007, PS Sofronie, pensionarea preotului din Derna a ajuns din nou subiect de discuţie. Părintele se fereşte să vorbească, însă, despre asta. "E adevărat, m-au şicanat puţin. Dar oamenii din sat au zis să nu mă pensionez, dacă Dumnezeu m-a învrednicit să slujesc", se mărgineşte el să spună.
Acum, printre săteni umblă vorba că, din nou, Episcopia vrea să le pensioneze preotul, ceea ce a rupt sătenii în două. Cum s-a pornit zvonul, nimeni nu ştie, dar mulţi numai despre asta vorbesc. De-o parte, unii îl consideră pe părinte un model de răbdare şi ambiţie numai bun de urmat. "A dat dovadă de multă credinţă, nu i-a fost deloc uşor. Cum predică el, nu face nimeni, şi n-ar trebui să-l schimbe", zice Anca Tamaş, o tânără de 24 de ani din Derna.
De altă parte, însă, sunt săteni care dau de înţeles că ar prefera un popă întreg. "Îi un om tare bun şi noi i-am zis lui şi atuncea, când o fost accidentul, că el ştie dacă trebuie să se retragă. Dar ar trebui să se gândească şi el, că nu poate face de toate...", spune Nicolae Mermeze (foto). La fel, şi unul din cantorii bisericii, Ioan Platona, crede că poate ar fi mai bine dacă în sat ar sluji un preot sănătos: "Suntem mulţumiţi de el, da' tot nu poate face cum trebuie un maslu, un botez...".
Părintele însă e hotărât să mai rămână vreo trei-patru ani în slujba enoriaşilor, până când se pensionează de vârstă. "Încă sunt în putere", zice preotul de 58 de ani. Şi ar fi păcat de la Dumnezeu să iasă acum din biserică, după ce 17 ani a ţinut o luptă pe care nu mulţi ar avea puterea să o ducă. Şi când e aşa aproape de biruinţă...
STRICTEŢE
Canoane neschimbate de vremuri
Încă din vechime, canoanele Bisericii Ortodoxe sunt foarte stricte şi cer ca preoţii să fie sănătoşi, ca să poată ţină cap-coadă o slujbă, dar şi ca să se poată deplasa la locuinţele celor bolnavi. Deşi vremurile s-au schimbat, dogmele au rămas la fel de severe, doar că sunt interpretate diferit de episcopi, după înţelepciune sau după interes.
În cazul preotului din Derna, Episcopiei i s-a cerut un punct de vedere, dar purtătorul de cuvânt a cerut timp pentru a se documenta, pentru ca în final să nu mai răspundă la apeluri.
Preoţii spun, neoficial, că episcopul nu ar greşi dacă n-ar aplica dogmele ad literam, pentru că unele canoane nu-şi mai au rostul în ziua de azi, când, de pildă, există mijloace de transport care să suplinească deficitul de mişcare precum cel al părintelui Chilba. Dacă totuşi PS Sofronie (foto) ar decide că preotul nu mai poate sluji, acesta nu ar avea de ales. Pentru că peste cuvântul episcopului prea puţini mai pot spune ceva...