Conducerea Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate informează orădenii că, deşi în această săptămână intrarea autoturismelor în Cimitirul Municipal se va face conform programului, adică între orele 6 şi 22, duminică maşinile nu vor avea voie să treacă de poartă. Excepţie fac şoferii care au legitimaţie de persoane cu dizabilităţi.

Această decizie a fost luată pentru a evita incidentele, dat fiind că duminică se celebrează Paştele morţilor, iar în cimitir sunt aşteptaţi sute de orădeni.

De asemenea, cei care doresc să cureţe, în această săptămână, mormintele celor trecuţi în nefiinţă, trebuie să ştie că pot împrumute sape, greble, mături şi lopeţi de la poarta cimitirului. Orădenii nu plătesc nimic pentru aceste unelte şi le iau pe baza actului de identitate.