Filarmonica de Stat Oradea îi invită pe melomani la concertul de Anul Nou, care va fi dat în două seri consecutive, datorită cererii mari, mai precis pe 6 și 7 ianuarie, cu începere de la ora 19.

Sub bagheta dirijorului Adrian Morar, orchestra orădeană va interpreta exclusiv compoziții ale lui Johann Strauss II, iar multe dintre bilete s-au vândut deja.

În programul ales de gazde au fost incluse valsuri și polci, așa cum se obișnuiește pentru concertele de Anul Nou din toată lumea. Astfel, publicul va audia, printre altele, „Valsul Imperial”, „Champagner Polka”, „Tritsch-Tratsch Polka” și „Dunărea albastră” și tradiționalul „Radetzky Marsch”. 

Luni, pe platforma bilete.ro mai erau câteva locuri atât la concertul din seara de 6 ianuarie, cât și la cel 7 ianuarie.

Programul concertului de Anul Nou, programat în dublă reprezentație:

1. Johann Strauss II „Die Fledermaus Overture” (Uvertura Liliacul)
2. Johann Strauss II „Annen Polka”
3. Johann Strauss II „Geschichten aus dem Wienerwald” (Povestiri din pădurea vieneză)
4. Johann Strauss II „Auf der Jagd” (La vânătoare)
5. Johann Strauss II „Wiener Blüt” (Sânge vienez)
6. Johann Strauss II „Pizzicatto Polka”
7. Johann Strauss II „Rosen aus dem Süden” (Trandafirii din sud)
8. Johann Strauss II „Tritsch-Tratsch Polka”
9. Johann Strauss II „Der Zigeunerbaron Overture” (Uvertura Voievodul ţiganilor) 
10. Johann Strauss II „Agyptischer Marsch” (Marș egiptean)
11. Johann Strauss II „Frühlingsstimmen” (Voci de primavară)
12. Johann Strauss II „Vergnügungzug Polka” (Trenul plăcerilor)
13. Johann Strauss II „Kaiser-Walzer” (Valsul Imperial)
14. Johann Strauss II „Champagner Polka”
15. Johann Strauss II „An der schönen blauen Donau” (Dunărea albastră)
16. Johann Strauss „Radetzky Marsch”

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!