Într-o lume "serioasă", Eduard şi Bianca vor să repună magia în drepturi. Iluzionişti profesionişti, cei doi îşi pregătesc spectacolele temeinic, chiar şi luni de zile, şi vor ca de fiecare dată să lase publicul cu impresia că a fost martor la un moment inexplicabil.

Orădenii îi vor putea vedea duminică într-o nouă ipostază, pe scena Teatrului Regina Maria: cea de personaje mitologice care vor încerca să salveze anotimpurile.

Meseriaşi

În urmă cu patru ani, BIHOREANUL îl "lansa" pe Eduard Maliţa care, la 17 ani, era cel mai tânăr iluzionist din ţară şi tocmai câştigase primele concursuri. Dacă pe atunci lucra spectacole doar la Oradea, tânărul şi-a îmbunătăţit între timp tehnica, iar pe iubita sa, Bianca Oniţa, a cooptat-o ca parteneră de scenă.

De altfel, amândoi şi-au luat anul trecut, cu nota 10, atestate de la Ministerul Culturii, devenind profesionişti. Împreună au pregătit numere din cele mai diverse şi complexe, cu cărţi de joc, levitaţie, dispariţii şi apariţii, ba chiar şi "tăieri" de persoane. "Nu vrem să folosim prea mult aceleaşi numere, aşa că muncim constant la trucuri noi", spune Eduard.

Cum vor să-şi impresioneze de fiecare dată publicul, cei doi tineri cumpără drepturi de autor de la artişti care au creat spectacole de magie unice, dar le adaptează pe placul lor. "Nu putem susţine că am inventat vreun truc, însă avem un aport propriu la toate cele pe care le-am inclus în repertoriu. Schimbăm detalii şi vrem chiar să le îmbunătăţim", spune Bianca.

O altfel de scenă

În ultimii trei ani, şi datorită participării la emisiunea "Românii au talent" a Pro TV, Eduard şi Bianca au devenit cunoscuţi în toată ţara şi sunt invitaţi să-şi arate măiestria la nunţi, la petreceri şi chiar la evenimente publice, cum a fost cazul Zilelor Clujului în urmă cu doi ani.

Că tinerii orădeni nu umblă cu trucuri "ieftine" a remarcat şi conducerea Teatrului Regina Maria, care l-a provocat pe Eduard să se alăture producţiei "La Grande Magia", lansate în 2011. Împreună cu Bianca, i s-a mai încredinţat un număr complex de iluzionism în spectacolul "La Iunion, birjar!" şi un rol în spectacolul pentru copii "Capra cu trei iezi" al trupei Arcadia.

Cum cei doi n-au dezamăgit publicul, ba din contră, recent li s-a propus să interpreteze rolurile principale într-un spectacol "fermecat" pentru copii. "Nu e o producţie axată pe un lanţ de numere de magie, ci o poveste spusă şi prin intermediul unor iluzii", explică Florian Silaghi, directorul artistic al Trupei Arcadia. Ca urmare, Eduard şi Bianca vor interpreta două personaje mitologice, Agerul Pământului şi Inia Dinia, chemaţi în ajutor de o bufniţă, după ce un vultur a "furat" toate culorile din natură, iar lumea a rămas fără anotimpuri.

Salvatorii culorilor

Premiera "Anotimpuri fermecate" a fost programată pe duminică, 24 noiembrie, de la ora 11, la Teatrul Regina Maria, promiţând să fie un spectacol captivant şi educativ. "Vom prezenta elementele fiecărui anotimp cu trucuri noi şi implicând, de asemenea, şi copiii din public", spune Bianca, care - de altfel - în viaţa de zi cu zi este educatoare.

"Vom alege copii din rândul spectatorilor care să ne ajute să facem anotimpurile să reapară. La un moment dat, unul dintre ei chiar va face magia în locul nostru", promite Eduard. Tot pentru această premieră iluzioniştii anunţă şi un moment de levitaţie nemaivăzut în România. Cum le reuşesc numerele? Prin trudă multă şi păsatrarea secretelor bine păzite, fără a le dezvălui nimănui. Căci, până la urmă, arta lor este să producă iluzii, nu să le explice...