Unul dintre cele mai stabile cupluri de la Hollywood se destramă. Ben Affleck şi Jennifer Garner divorţează după zece ani de căsnicie.
"După o analiză atentă, am luat decizia dificilă de a divorţa", precizează un comunicat al cuplului care are trei copii: Violet, 9 ani, Serafina, 6 ani şi Samuel, 3 ani.
"Mergem înainte cu dragoste şi prietenie unul pentru altul şi cu un angajament de a fi amândoi părinţi ai copiilor noştri, rugându-vă să respectaţi intimitatea pentru viaţa privată în această perioadă dificilă", a adăugat cuplul.
"Acesta va fi singurul nostru comentariu cu privire la problema de ordin privat şi familial. Va mulţumim pentru înţelegere", se spune în finalul comunicatului.
Ben Affleck, în vârstă de 42 de ani şi Jennifer Garner, 43 de ani s-au întâlnit în anul 2003 pe platourile de filmare pentru producţia "Daredevil". Ei s-au căsătorit doi ani mai târziu.
Anunţul separării lor a venit la o zi după a zecea aniversare a căsătoriei lor care a avut loc luni.