Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban au fost prezenţi, marţi, la inaugurarea Magistralei 5 Eroilor – Drumul Taberei a metroului bucureştean. Este vorba despre o linie cu 10 staţii, iar lucrările au durat 9 ani, în loc de 3 ani, cât a fost stabilit termenul oficial.

M5 este prima magistrală de metrou din Bucureşti construită de la zero după 1989 şi este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură finalizate în ultimii ani. Lungimea magistralei este de 6,87 km. Cele 10 staţii sunt Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.

Lucrările au fost licitate în 2008. Contractele pentru construcţia liniei de metrou au fost semnate în 2011, iar lucrările au început la scurt timp după. Valoarea lor s-a ridicat la circa 3,4 miliarde lei, scrie G4media.ro. 

La inaugurare, preşedintele Klaus Iohannis a spus că "e cea mai mare realizare a Metrorex după Revoluţie" şi a lăudat guvernul Orban pentru finalizarea ei, spunând că "nu a fost uşor, linia risca să devină un fel de legendă a amânărilor, dar a venit un guvern hotărât şi se inaugurează".

Premierul Ludovic Orban a amintit că în 2008, pe când era ministru al Transporturilor, a negociat o finanţare pentru această magistrală cu Banca Central Europeană şi au fost aprobaţi parametrii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii.

"Punerea în funcțiune a magistralei M5 reprezintă cea mai importantă realizare a Metrorex în cei 41 de ani de activitate", a spus şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Magistrala Eroilor – Drumul Taberei a devenit subiect de glume printre internauţi, care au subliniat că, spre exemplu, cel de-al Doilea Război Mondial a durat mai puţin decât timpul necesar realizării acestei noi linii de metrou.