Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabilă și în județul Bihor, unde, potrivit meteorologilor, se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Avertizarea de cod galben este valabilă sâmbătă, de la ora 12 până la ora 23. 

Totodată, meteorologii au emis şi o informare că disconfortul termic şi instabilitatea atmosferică se vor menţine inclusiv în Bihor până cel puţin duminică, la ora 23. 

"Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în zonele de câmpie. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi în cursul după-amiezelor şi al serilor vremea va fi instabilă. Vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi izolat 35...40 l/mp", au precizat reprezentanţii ANM.