Un copil de 9 ani și tatăl lui în vârstă de 45 de ani au fost salvați, în noaptea de luni spre marți, de pompierii orădeni, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul în care dormeau.

Focul a pornit de la o oală lăsată pe foc de bărbat, dar și mai grav este că, atunci când pompierii au ajuns în apartament, acesta le-a spus că în locuință nu mai e nimeni, deși fiul lui era acolo!

Potrivit lt. col. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana, incendiul a fost anunțat la ora 23.30, iar pompierii au mers rapid spre apartamentul aflat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Balogh Istvan din Oradea.

Militarii au bătut cu putere în ușa apartamentului și, când se pregăteau să intre cu forța, proprietarul, trezit din somn de forțele de intervenție, a deschis ușa locuinței. Apartamentul era inundat cu fum, iar pompierii l-au evacuat pe bărbat.

„Pompierii militari l-au evacuat pe bărbat din apartament și au intrat rapid în locuință, căutând eventuale victime, deși bărbatul le spusese că nu se mai află nimeni în apartament. Salvatorii l-au găsit, în câteva clipe, pe fiul proprietarului, care dormea într-una dintre încăperile pline cu fum, și l-au scos urgent din locuință, salvându-i viața. Atât copilul, cât și tatăl acestuia, au fost preluați și evaluați de pompierii paramedici, aflați la locul intervenției, ulterior neimpunându-se transportul băiatului la spital. Copilul a fost preluat de mama lui, sosită între timp, la fața locului”, a declarat Roșca.

Tatăl micuțului a fost transportat la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Oradea, nefiind încă clar de ce anume a reacționat astfel.

Pompierii au stins focul în circa două minute, flăcările cuprinzând o oală cu mâncare și aragazul lăsat în funcțiune și nesupravegheat.

„Din fericire, evenimentul, generat de un aragaz pus în funcțiune și lăsat nesupravegheat, s-a soldat doar cu arderea vasului lăsat pe foc și a unei părți din aragaz, însă, doar câteva minute au făcut diferența dintre viață și moarte în cazul copilului și al tatălui acestuia, care dormeau în locuința inundată cu fum”, a mai spus Roșca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!