Component al lotului naţional olimpic de judo, sportivul Valentin Radu, cel acuzat alături de Daniel Brata pentru faptul că a bătut crunt un tânăr din Oradea, a obţinut un rezultat foarte bun în China la Campionatele Mondiale Universitare, unde a reuşit să-şi adjudece medalia de bronz în cadrul categoriei 90 kg.

"Mi-este greu să cred cum a reuşit un asemenea rezultat bun, având în vedere participanţii de la acest concurs, dar şi starea de tensiune în care se află, ştiind că în ţară este cercetat de poliţie şi procuratură. Eu cred că s-a autodepăşit, a dat totul din el", a declarat antrenorul lotului naţional Emil Morar.

Valentin Radu a fost alături de Daniel Brata, în faţa clubului Escape, la bătaia de pe urma căreia orădeanul Adrian Popa, de 25 de ani, a rămas cu sechele, fiind paralizat pe partea dreaptă şi având defect de vorbire.

Din declaraţiile martorilor, şi Valentin Radu a contribuit la această bătaie, lovindu-l, se pare, violent cu piciorul pe Popa, după ce a căut la pământ, şi tocmai de aceea urmează să fie audiat, nefiind exclusă nici reţinerea sa, la întoarcerea în ţară.

Lotul de judo al României de la Universiada din China va sosi vineri în România, pentru ca sâmbătă sportivul să ajungă la Oradea, unde este cantonat la lotul naţional.

În ceea ce-l priveşte pe Daniel Brata, sunt surse care susţin că acesta suportă cu greu regimul de detenţie, fiind măcinat şi de gândul că va rata participarea la Campionatele Mondiale, care vor debuta în Franţa, pe data de 25 august.