Proces pierdut

Ionel Nistor, orădeanul care l-a dat în judecată pe neurochirugul clujean Ştefan Florian pentru că îi uitase bucăţi de bisturiu în coloana vertebrală, a pierdut definitiv procesul în care solicita despăgubiri pentru malpraxis.

Potrivit portalului OradeCluj.ro, Curtea de Apel Cluj a respins recursul vineri orădeanului, menţinând verdictele anterioare date de Judecătoria şi de Tribunalul Cluj. Astfel, el nu va primi nici un leu din cei 400.000 de euro ceruţi daune de pe urma incidentului.

Cazul orădeanului Ionel Nistor a stârnit controverse încă de la început. Procesul în care Nistor îl acuză pe chirurgul Ştefan Florian de malpraxis s-a desfăşurat cu uşile închise la toate cele trei instanţe (Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel), deoarece apărătorii medicului au pretins că un proces public i-ar aduce prejudicii de imagine clientului lor.

Cu bisturiul în coloană

Nistor, acum în vârstă de 54 de ani, a mers la Cluj în 2004, cu dureri de coloană groaznice. Medicii i-au descoperit o infecţie la coloană, iar pentru că tratamentul cu antibiotice nu a dat rezultate, a fost operat la secţia de Neurochirurgie, unde doctorul Ştefan Florian i-a extras o pungă de puroi de pe coloană.

În timpul intervenţiei, bisturiul chirurgului s-a rupt chiar în timp ce era introdus în cavitatea în care se efectua operaţia. De aici, versiunile sunt diferite. "În timpul intervenţiei, o lamă de bisturiu a fost ruptă în mai multe fragmente, care s-au împrăştiat printre structurile nervoase şi vertebre, pe care au scos-o, dar medicul Florian Ştefan a mai lăsat o lamă de 4,5 centimetri înăuntru. Trei ani am stat cu ea în corp fără să ştiu. Culmea, domnul doctor a spus că a observat incidentul, dar nu a suflat o vorbă, nici mie, ca pacient, nici familiei şi nici şefilor săi", a fost varianta lui Nistor inclusiv în faţa BIHOREANULUI.

De cealaltă parte, medicul Ştefan Florian a susţinut în faţa instanţei, că l-a atenţionat pe pacient să revină la control şi că, dacă i s-ar fi respectat indicaţia, urmările ar fi fost altele, scrie portalul amintit. Florian i-ar fi spus orădeanului ulterior că este o bucată minusculă şi l-a chemat să i-o extragă. Orădeanul a refuzat însă să se mai opereze la Cluj şi a mers la Spitalul Elias din Bucureşti, unde "aşchia" i-a fost scoasă.

Acuzaţiile nu se opresc însă aici. Nistor mai afirmă şi că în acţiunea de căutare a aşchiilor metalice, unul dintre medici s-a înţepat la un deget, iar de acolo s-ar fi ales şi cu Hepatia B şi C. Instanţa a respins însă posibilitatea ca el să se fi infectat cu hepatită în timpul operaţiei. Drept pentru care orădeanul îşi va căuta dreptatea în altă parte.

Merge mai departe

Pentru că i s-au respins toate acţiunile atât pe partea penală, cât şi pe cea civilă, Ionel Nistor ameninţă că îşi va cere în continuare drepturile, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. "Am trimis deja documentele pentru acţiunea penală. După ce voi primi motivarea, voi trimite şi documentele pentru acţiunea civilă. Voi mări pretenţiile faţă de statul român la un milion de euro", a spus Nistor, convins că are dreptate.

Orădeanul consideră că decizia de respingere a acţiunii sale e influenţată de relaţii de rudenie între medicul acuzat şi preşedintele Curţii de Apel Cuj, Valentin Mitea.

De cealaltă parte, avocata doctorului, Mihaela Burzo, a declarat pentru OradeCluj că decizia instanţei e corectă şi că medicul Ştefan Florian nu are nimic să-şi reproşeze legat de acest caz. "Nistor poate apela la CEDO. E dreptul său. Toate procedurile au fost respectate, operaţia a fost reuşită. Echipa a căutat fragmentele din bisturiul rupt, fiind convinsă că au fost descoperite toate. De fapt, medicul i-a salvat viaţa pacientului, care a venit în stare de septicemie generalizată. A venit în operaţie cu zero şanse. Motivul pentru care medicul Florian a cerut şedinţă secretă în sala de judecată a fost doar dorinţa de a nu dezvălui problemele medicale ale pacientului. De fapt, Nistor era suspect de hepatită înainte de a veni la operaţie", a punctat Burzo. Avocata a mai spus că nu ştie dacă între clientul său şi preşedintele Curţii de Apel, Valentin Mitea, ar exista vreo relaţie de rudenie.