Legea Bugetului pe 2026 riscă să fie blocată dacă partidele din coaliție nu se înțeleg asupra măsurilor de sprijin pentru pensionari și alte categorii vulnerabile cerute de PSD.

După ce Ministerul Finanțelor a transmis că ar putea aloca bani doar pentru jumătate din ele, PSD susține că toate măsurile trebuie incluse în buget pentru a nu se ajunge la „un blocaj politic”, în timp ce poziția PNL este că bugetul, dat fiind deficitul, trebuie să fie unul „realist”.

„Pentru oameni”

Printr-un comunicat dat publicității marți, PSD a anunțat că „cere partidelor din Coaliție să nu blocheze adoptarea Legii bugetului”, însă în același timp a amenințat cu blocarea bugetului dacă partenerii de guvernare nu acceptă în totalitate așa numitul program de solidaritate propus de social-democrați.

„PSD solicită partenerilor de guvernare să aibă o atitudine constructivă în negocierile privind elaborarea Bugetului de stat pentru anul 2026, plecând de la principiul că alocările de fonduri trebuie să reflecte politicile publice ale tuturor partidelor din Coaliție, nu doar ale unora! Din această perspectivă, cei care refuză să includă în buget sau care vor să reducă alocarea pentru Programul PSD de solidaritate riscă să determine un blocaj politic nejustificat și iresponsabil, cu implicații negative asupra execuției bugetare din acest an”, se arată în comunicatul PSD, citat de g4media.ro.

Potrivit PSD, Programul de solidaritate are „un impact minimal asupra bugetului de stat” și este absolut necesar pentru susținerea unor categorii sociale afectate de creșterea inflației și de măsurile de austeritate adoptate anul trecut. Programul prevede alocarea a 3,4 miliarde lei (0,4% din veniturile realizate din taxe și impozite) pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici, a mamelor și a copiilor din familiile sărace.

Social-democrații susțin că „este strict o decizie politică modul în care se distribuie veniturile bugetare” și că „măsurile din Programul de solidaritate sunt rezonabile din punct de vedere financiar, dar absolut necesare din punct de vedere social”, astfel încât „solicită partenerilor de guvernare să nu blocheze adoptarea bugetului prin respingerea sau reducerea alocărilor pentru Programul de solidaritate”.

PSD reiterează că „guvernarea trebuie să fie în primul rând pentru oameni și trebuie să țină cont de greutățile lor” și că „stabilitatea politică” invocată de partenerii de guvernare „nu este doar responsabilitatea PSD și nu trebuie invocată doar atunci când PSD își apără propriul electorat”.

PNL vrea realism

Comunicatul PSD vine după ce, luni seară, în ședința Biroului Politic Național al PNL, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat principiile proiectului de Lege a bugetului și a transmis, potrivit digi24.ro, că ar putea fi alocați bani doar pentru jumătate din propunerile PSD. Concret, Ministerul Finanțelor ar putea aloca doar 1,5 miliarde de lei pentru măsurile cerute de PSD. 

În aceeași reuniune, Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor că principalul său obiectiv este realizarea unui buget echilibrat, „bazat pe date corecte, venituri care nu sunt supradimensionate, cheltuieli care nu sunt subdimensionate, astfel încât să evităm situațiile din anii trecuți în care se începea cu un buget care arăta bine, iar în final arăta rău”.

Premierul a spus că bugetul este gata în proporție de 99%, iar o nouă rundă de negocieri în coaliție va avea loc miercuri, arătând că legea trebuie adoptată cât mai repede.

Ulterior ședinței conducerii PNL, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache, a arătat că „nu e momentul pentru tergiversări”. „PNL consideră că discuțiile despre buget trebuie încheiate foarte repede, astfel încât la sfârșitul săptămânii bugetul să poată fi adoptat în Guvern. Suntem într-un context internațional dificil, cu presiuni economice de pe piețele externe și nu e momentul pentru tergiversări. Responsabilitatea ne cere tuturor să avem un buget realist, cu estimarea cinstită a veniturilor și cheltuielilor și cu un deficit bugetar în scădere”, a scris Andronache pe Facebook.

Ce ajutoare vrea PSD

În ședințele coaliției, PSD a propus acordarea unor ajutoare financiare pentru mai multe categorii de persoane.

Pentru pensionari, sunt propuse vouchere în două tranşe, înainte de Paşte şi înainte de Crăciun: de 1.000 lei pentru cei cu venituri sub 1.500 de lei; de 800 lei pentru cei cu venituri între 1.501-2.000 de lei; de 600 lei pentru cei cu venituri între 2.001- 3.000 de lei. De aceste măsuri ar beneficia 2,8 milioane de pensionari.

Totodată, PSD propune sprijin pentru copiii cu dizabilităţi şi pentru copiii din familii monoparentale. Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus că o altă măsură ar fi renunțarea la CASS pentru mame, pentru veteranii de război şi pentru beneficiarii venitului minim de incluziune.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!