Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a afişat notele finale la examenul de definitivare în învăţământ.
După soluţionarea celor 103 contestaţii depuse, încă patru profesori bihoreni au reuşit să ia note peste 8 şi, astfel, să promoveze examenul.
„Potrivit rezultatelor finale, în Bihor s-au înregistrat 23 de candidaţi cu note mai mici de 5 şi 44 de candidaţi cu note între 5-5.99, 58 de candidaţi au avut note cuprinse între 6 şi 6.99 şi 22 de candidaţi au avut note cuprinse între 7-7.99. Din totalul candidaţilor prezenţi, 134 au promovat examenul de definitivare în învăţământ, 106 candidaţi au avut note cuprinse între 8-8.99, iar 28 între 9-9.99”, se arată într-un comunicat al IŞJ Bihor.
Drept urmare, 47,68% dintre profesorii bihoreni au promovat definitivarea în învăţământ.
Subiect ambiguu
Pe de altă parte, unii profesorii bihoreni, la fel ca şi alţi colegi de-ai lor din ţară, au sesizat Ministerul Educaţiei, nemulţumiţi de baremul de corectare la Psihopedagogie, parte din examen susţinută de toţi candidaţii, indiferent de specializare. „După examen, am constatat împreună cu mai mulţi colegi că există neconcordanţe între subiectul examenului „Procesul de învăţământ” şi baremul de corectare. Conform conspectului publicat pe site-ul de pregătire al definitivatului şi cării „Pedagogie” de Constantin Cucos, procesul de învăţământ se referă la toate activităţile desfăşurate în incinta instituţiei de învăţământ. În schimb, baremul de corectare prevedea că trebuiau dezbătute patru teme diferite: învăţare, predare, evaluare şi procesul de învăţământ”, s-a plâns BIHOREANULUI o profesoară care a picat examenul de definitivare. Potrivit ei, pentru acest subiect candidaţii au avut în bibliografie 18 teme distincte, iar dacă Ministerul ar fi vrut ca ei să le dezbată în examen pe toate cele patru din barem, trebuiau notate toate şi în cerinţă.
„Am pierdut 30 de puncte pentru că baremul nu este corect, pur şi simplu”, spune profesoara. Nemulţumită, a sesizat şi Ministerul Educaţiei şi a cerut ajutorul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, dar deocamdată fără vreun răspuns.
De altfel, la nivel naţional FSLI a ridicat aceeaşi problemă chiar în ziua examenului de definitivare, arătând că toţi candidaţii au fost induşi în eroare. „Este nedrept să ne batem joc de tinerii, şi aşa puţini, cu vocaţie pentru învăţămţânt. Este inadmisibil ca la un astfel de examen să fie făcute greşeli la modul de notare”, a spus preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.
Ministerul Educaţiei a răspuns sec acestei sesizări, spunând că nu există neconcordanţe între subiect şi baremul de corectare.