Cântăreața canadiană Celine Dion a anunțat, chiar de ziua ei, că va reveni în fața publicului cu o serie de 10 concerte programate la Paris, în lunile septembrie și octombrie, potrivit Reuters.
Anunțul, așteptat de fani după o lungă absență, a venit după o campanie publicitară desfășurată pe străzile Parisului, care a alimentat speculațiile privind revenirea artistei francofone pe scenă.
„Anul acesta voi primi cel mai frumos cadou din viața mea. Voi avea șansa să vin să vă văd și să cânt din nou pentru voi la Paris începând din această toamnă, în septembrie”, a declarat artista, care a împlinit 58 de ani, la postul France 2.
Revenirea a fost promovată inclusiv printr-un spectacol de lumini proiectat pe Turnul Eiffel. Biletele în presale vor fi puse în vânzare pe 7 aprilie, iar vânzarea generală va începe pe 10 aprilie.
Celine Dion a devenit celebră la nivel mondial la sfârșitul anilor ’90, mai ales datorită piesei „My Heart Will Go On”, coloana sonoră a filmului „Titanic”.
Artista și-a suspendat cariera în 2022, după ce a fost diagnosticată cu sindromul Stiff-Person, o afecțiune neurologică rară care provoacă spasme musculare severe și care a lăsat-o o perioadă incapabilă să cânte. Din cauza bolii, ea a fost nevoită să amâne, apoi să anuleze turneul „Courage World Tour”.
De-a lungul carierei, Dion a fost una dintre artistele plătite cel mai bine din lume, în special datorită vânzărilor de albume și concertelor. Cele două rezidențe muzicale susținute la Las Vegas, între 2003-2007 și 2011-2019, au fost considerate la acea vreme cele mai profitabile spectacole din istorie.
Prima reapariție publică după doi ani de absență a avut loc la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024, când a interpretat piesa „Hymne à l’amour” a lui Edith Piaf, moment care a alimentat speranțele fanilor că artista va reveni pe marile scene.