Prima repartizare computerizată la liceu s-a încheiat vineri.  Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, elevii cu notele cele mai mari au preferat colegiile mari ale oraşului ori liceele teologice.

Pe primul loc în clasamentul cu cele mai mari ultime medii de admitere este Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, unde la profilul real Ştiinţe ale naturii, prima medie de admitere este 10, iar ultima 9,41. Pe locul doi în acelaşi top este Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, unde la profilul Matematică-Informatică Bilingv, prima medie este tot 10, iar ultima 9,3. Al treilea loc în clasament e ocupat de profilul Matematică-Informatică a Liceului Teologic Baptist Emanuel, unde prima medie e 10, iar ultima 9,11.

La polul opus, Liceul Tehnologic nr. 1 Popeşti este şcoala la care s-a intrat cu cele mai mici medii: media cea mai mare de admitere este 5,81, iar cea mai mică 3,64.

De altfel, cele trei şcoli unde s-a intrat cu cele mai mari note nici n-au rămas cu locuri libere, cu excepţia Colegiului Naţional Mihai Eminescu, unde a mai rămas un singur loc neocupat, şi acela în clasă cu predare în limba maghiară. Tot cu un singur loc liber a rămas şi Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu, în clasa de Ştiinţe ale Naturii, dar şi Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, la specializarea Matematică-informatică.

În Oradea au rămas locuri neocupate de absolvenţi de liceu la mai multe specializări de la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Colegiul Tehnic Traian Vuia, Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, Colegiul Tehnic Andrei Şaguna, Liceul Tehnologic Ioan Bococi, Liceul Teoretic German Friedrich Schiller, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Liceul Tehnologic George Bariţiu, Liceul Teoretic Ady Endre, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Liceul Reformat Lorantffy Zsuzsanna, Liceul Teologic Romano-Catolic Szent Laszlo, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, Colegiul Tehnic Transilvania. De asemenea, locuri neocupate au rămas şi la şcolile din judeţ.

Locurile libere din şcoli vor putea fi ocupate de elevii care n-au prins un loc la liceu acum în cea de-a doua repartizare computerizată, care va avea loc pe 23 iulie.