Vedeta de televiziune Teo Trandafir ar urma să divorţeze de Constantin Iosef, bărbatul pe care l-a cunoscut pe Facebook.

Vestea a fost confirmată de bărbat, care a explicat pentru tabloidul Cancan că nu mai există cale de împăcare.

"Da, ne-am despărţit din opt decembrie. Dacă asta s-a văzut, acesta este adevărul. Ce să ascund, viaţa? Nu sunt genul. Nu cred că mai există şanse de împacare. Sincer, pentru mine nu mai este cale de întoarcere. Încă nu ştiu ce o să fac. Momentan, rămân aici. Voi face sărbătorile aici, cu părinţii mei şi cu surorile mele. Apoi, nu ştiu dacă voi rămâne în România sau voi pleca în Franţa", a declarat Constantin Iosef.

Acesta a spus că s-a mutat într-un alt apartament de câteva zile.

Teo Trandafir şi Constantin Iosef s-au cunoscut pe Facebook, iar în urmă cu şase luni s-au căsătorit într-o ceremonie de vis care a avut loc pe platourile de filmare de la Buftea.