Aşa cum era de anticipat, meciul pe care formaţia orădeană de baschet masculin CSM CSU l-a avut sâmbătă seară la Arena Antonio Alexe, în compania liderului la zi al clasamentului, BC Mureş, a fost foarte dificil, echilibrat, cu dese răsturnări de scor, dar şi plin de suspans la final. În cele din urmă, echipa orădeană a obţinut victoria, la limită, cu 78-77, dar după un final de joc ce a ţinut publicul spectator cu sufletul la gură până în ultima fracţiune de secundă.

Jocul a debutat foarte bine pentru mureşeni, care în minutul 4 conduceau deja cu 12-0. Treptat, orădenii şi-au revenit, astfel încât s-au apropiat la 9-14 sau chiar 15-18, după ce Bogdan Ţîbîrnă s-a remarcat cu patru coşuri de 2 puncte. Mai mult decât atât, după ce William Franklin a înscris şi el un coş de două puncte, pentru prima dată CSM CSU Oradea a trecut în avantaj în minutul 10, cu 19-18. Totuşi, scorul primului sfert a fost favorabil oaspeţilor, cu 20-19.

În secvenţa a doua, orădenii au egalat de patru ori, n-au reuşit însă să treacă în avantaj şi astfel în pauza mare s-a intrat cu 35-33 pentru BC Mureş.

În sfertul III, jocul a devenit mult mai dinamic, mai spectaculos, cu multe puncte marcate, dar şi cu o prestaţie superioară a elevilor antrenorului Cristian Achim. A ieşit la rampă în acest interval William Franklin, care a marcat şi de două şi de trei puncte. În minutul 23, Oradea a preluat conducerea pe tabelă, cu 41-39, şi nu a mai cedat-o deloc în acest sfert, ba mai mult s-a distanţat la 51-42 sau chiar 56-45. Totuşi chiar pe finalul acestor zece minute s-a constatat o revenire a mureşenilor, care au mai redus din handicap, astfel încât în ultima pauză s-a intrat cu scorul de 60-55 pentru orădeni.

Aşa cum s-a întâmplat şi la începutul jocului, şi în debutul ultimului sfert, orădenii n-au reuşit să înscrie nici un punct, primind, în schimb, 10, ceea ce a dus la o răsturnare spectaculoasă a scorului, de la 60-55 pentru CSM CSU la 65-60 pentru mureşeni. Această răsturnare de scor s-a datorat şi bunei evoluţii din acest parţial a lui Alhajji Mohammed, care, pe lângă că a marcat, a şi recuperat câteva mingi importante. Au fost câteva minute în care oaspeţii s-au menţinut la 5 puncte avans, însă forcingul de final al bihorenilor au dat bătăi serioase de cap mureşenilor. Elevii antrenorului Cristian Achim s-au apropiat pe tabelă, reuşind să preia din nou conducerea cu 74-72.

Au urmat câteva răsturnări de scor consecutive, însă William Franklin a marcat pentru 78-77 în favoarea orădenilor, când a mai rămas mai puţin de un minut. Ultimele secunde au fost dramatice, după ce ex-orădeanul Lazar Laszlo şi-a salvat echipa de la un coş de două puncte, a fost rândul lui Sean Barnette să intervină, cu doar 9 secunde înainte de final în faţa lui Alhajji Mohammed.

Totuşi, în ultimele 3 secunde mingea a fost acordată din nou oaspeţilor, care au avut ocazia să înscrie şi să întoarcă situaţia de pe tabelă, numai că aruncarea de 2 puncte din ultimele fracţiuni de secundă a lui Gajovic a fost ratată, iar CSM CSU Oradea a obţinut o victorie importantă, întrerupând seria rezultatelor negative şi chiar trecând ea pe primul loc acum al clasamentului la zi.

Principalii marcatori de la CSM CSU au fost în acest joc Radovan Markovic, Bogdan Ţîbîrnă şi Wiliam Edward Franklin, toţi cu câte 15 puncte. De partea cealaltă, Alhajji Mohammed a fost imperial, cu 20 de puncte înscrise.


CSM CSU Oradea – BC Mureş Tg. Mureş 78 – 77 (19 – 20, 14 – 15, 27 – 20, 18 – 22) 

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1000
Arbitri: Ciprian Stoica, Şerban Raşoga şi Dragoş Barbu
Comisar FRB: Ion Olaru

Marcatori CSM CSU Oradea: Radovan Markovic 15 puncte, Bogdan Ţîbîrnă 15, Wiliam Edward Franklin 15, Uros Lucic 13, Sean Antwan Barnette 9, Nemanja Barac 5, Salih Nuhanovic 4 şi Radu Rareş Paşca 2 puncte.

Marcatori BC Mureş: Alhajji Mohammed 20 puncte, Goran Martinic 13, Mareks Jurevicius 10, Goran Gajovic 9, Ivan Ivanovic 8, Ousmane Barro 6, Laszlo Lazar 6, Iuri Fraseniuc 3 şi Laszlo Polyak 2 puncte.

Dintre celelalte partide ale etapei de sâmbătă, s-a mai remarcat derby-ul de la Sibiu, dintre CSU Atlassib din localitate şi U BT Cluj, câştigat tot la limită de gazde, cu 66-65. A surprins însă victorie destul de clară a celor de la Gaz Metan Mediaş, cu 82-71, în faţa gorjenilor de la Energia Tg. Jiu.


Rezultatele etapei a XIV-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

CSU Atlassib Sibiu - U-Banca Transilvania Cluj 66-65

Gaz Metan Mediaş - Energia Tg. Jiu 82-71

SCM U Craiova - BC Timişoara 96-75

Dinamo Bucureşti – BCM U Piteşti 93-68

CSM CSU Oradea - Mureş Tg. Mureş 78-77

Meciul Phoenix Galaţi - Steaua CSM Eximbank a fost amânat.


Clasament:

1.

CSM CSU Oradea

9/4

22

2.

BC Mureş Tg. Mureş     

9/4

22

3.

CSU Atlassib Sibiu

9/4

22

4.

U-Banca Transilvania Cluj

8/5

21

5.

CS Dinamo Bucureşti

7/7

21

6.

SCM U Craiova

8/5

21

7.

Energia Tg. Jiu

6/6

18

8.

Steaua CSM Eximbank

8/2

18

9.

BCM U Piteşti

6/8

17

10.

Phoenix Galaţi

4/9

17

11.

BC Timişoara

2/12

16

12.

Gaz Metan Mediaş      

2/12

16

În etapa viitoare, ultima din acest an, CSM CSU Oradea va evolua miercuri seara, de la ora 19:45, în deplasare, la Cluj, cu echipa locală Universitatea Banca Transilvania.