Echipa orădeană de baschet masculin CSM a reuşit să se impună sâmbătă, în primul joc din seria disputelor cu U Mobitelco Cluj Napoca, din cadrul turului I al fazei play-off din Liga Naţională.

Desfăşurat în Arena "Antonio Alexe" în faţa unui public numeros şi frenetic, care la început a realizat o coregrafie de zile mari, întinzând pe toată suprafaţa tribunelor steaguri imense în culorile tradiţionale ale clubului, roşu şi albastru, meciul a arătat o încrâncenare acerbă, jucătorii celor două formaţii luptând cu dinţi pentru orice fază şi orice punct. Din acest punct de vedere, chiar dacă nu a fost prea spectaculos, duelul dintre CSM şi U Mobitelco a oferit o luptă tactică foarte interesantă, în care apărările au avut un rol important, iar până la final cea a gazdelor s-a dovedit a fi mai bună.

CSM Oradea a început jocul cu Franklin, Dillon, Maric, Pesic şi Ţibîrnă, în timp ce pentru U Mobitelco de la început au intrat Paul, Barnette, Nikolov, Ross şi Djapa.

Primele puncte au fost marcate de oaspeţi care au condus cu 6-0, numai că orădenii au revenit şi au preluat conducerea cu 11-10. În cele din urmă, primul sfert, foarte disputat, s-a încheiat în avantajul clujenilor, cu 15-11.

Din sfertul al doilea a început cursa de revenire şi de conducere a ostilităţilor orădenilor, care au avut un interval de 10 minute foarte bun, marcând 23 de puncte şi primind numai 12. Astfel, la pauza mare, CSM Oradea conducea cu 7 puncte, 34-27.

În sfertul al III-lea lupta s-a înteţit, pe de-o parte orădenii au încercat să nu slăbească evoluţia din sfertul secund, în timp ce de cealaltă parte clujenii au încercat să recupereze şi să revină la conducere. A reieşit de aici o luptă crâncenă, în care apărarea gazdelor a funcţionat ceva mai bine. De asemenea, la recuperare, faţă de jocul precedent cu echipa din Cluj, a evoluat mult mai bine. Elevii antrenorului Cristian Achim au marcat în aceste zece minute 17 puncte şi au primit doar 16, astfel că înaintea ultimului sfert, CSM avea 8 puncte avans, 51-43.

Ultimele 10 minute au consemnat o luptă oarbă, în care CSM s-a apărat foarte bine, a fost ceva mai stăpână pe situaţie şi chiar a reuşit să-şi mărească considerabil diferenţa pe tabelă, conducând la un moment dat chiar cu 16 puncte. După mai multe greşeli personale pe final, a apărut şi seria loviturilor libere, pentru cele două echipe.

Cu 26 de puncte marcate şi numai 20 primite în această ultimă repriză, echipa bihoreană a înregistrat o victorie importantă, cu 77-63, şi a dus scorul la 1-0 la întâlnirile directe.

De menţionat faptul că Sasha Topcov nu a evoluat, iar pe final s-a evidenţiat din nou jucătorul William Franklin. Acesta a fost, de altfel, şi principalul marcator al gazdelor, cu 17 puncte înscrise, urmat de Milos Pesic, cu 16, Daniel Dillon, cu 14, şi Nemanja Maric, cu 10 puncte.

De partea cealaltă, la U Mobitelco, principalul remarcat a fost Dalibor Djapa, autor a nu mai puţin decât 24 de puncte. El a fost secondat de Stephen Ross, cu 14 puncte, şi Derek Wright, cu 13 puncte marcate.

"A fost un meci pe viaţă şi pe moarte. Din fericire pentru noi, am reuşit să schimbăm multe lucruri faţă de meciurile anterioare contra Clujului şi asta a fost cheia succesului. A fost un meci cumplit de greu, de altfel firesc de play-off. S-a ajuns în faza eliminatorie, toate echipele dau tot ce pot şi tot ce este mai bun în aceste jocuri. Pe de altă parte este doar o simplă victorie, care nu ne aduce absolut nimic şi seria se încheie doar în momentul în care o echipă câştigă trei meciuri", a declarat, după meci tehnicianul echipei CSM, Cristian Achim.

Meciul al doilea dintre CSM Oradea şi U Mobitelco va avea loc duminică, tot de la ora 16.15 şi tot în Arena "Antonio Alexe".