Deşi a venit după două victorii importante din deplasare, echipa orădeană de fotbal FC Bihor nu a reuşit să se impună sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea. În prezenţa a 3.000 de spectatori, echipele au remizat cu scorul de 1-1, singurul gol al gazdelor fiind înscris în urma unui penalty acordat cu destulă uşurinţă.

Început frumos de meci, în ritm alert, sâmbătă, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" la primul joc pe care FC Bihor l-a disputat pe teren propriu, după victoriile din deplasare de la Mioveni şi Iaşi. Publicul a fost, la rându-i, pe măsura aşteptărilor, venit în număr mai mare decât de obicei.

După câteva ocazii de ambele părţi a venit şi golul. În minutul 32, Florean a fost faultat în careul vâlcenilor de Florin Sandu, care pentru gestul său a primit cartonaşul galben din partea arbitrului Sorin Tarcea din Timişoara, cel care a dictat şi lovitură de la 11 metri. A executat Danci, în dreapta portarului Chiriţă, iar "roş-albaştrii" au deschis scorul.

Până la pauză nu s-a mai marcat, deşi au mai fost câteva ocazii, una la care spectatorii bihoreni au cerut iarăşi penalty, pentru un presupus fault în careu asupra aceluiaşi Florean.

Echipa vâlceană a stat bine în teren, luptând pentru orice minge şi în partea a doua chiar a reuşit să înscrie, în minutul 73, în urma unei lovituri de colţ de pe dreapta. Din 7 metri, Octavian Vasile a restabilit egalitatea cu un şut năpraznic sub transversală.

FC Bihor a aleargat după golul victoriei, dar precipitarea din acţiunile ofensive, jocul de marcaj bun al oaspeţilor şi lipsa de experienţă a "roş-albaştrilor" au făcut ca disputa să se încheie la egalitate, cu scorul de 1-1, ceea ce nemulţumeşte echipa bihoreană, care cedează acum poziţia de lider formaţiei sibiene Voinţa, câştigătoare, vineri, pe teren propriu, cu 1-0, în faţa echipei Unirea Alba Iulia.

Voinţa Sibiu şi FC Bihor se află acum la egalitate de puncte, dar datorită golaverajului superior, sibienii au preluat şefia clasamentului.

După joc, antrenorul Gheorghe Ghiţ a declarat: "De ce era frică nu am scăpat. Au dat un gol din fază fixă, iar noi, din păcate, după aceea nu am mai reuşit să concretizăm. În repriza a doua am încercat să evoluăm într-o formulă 4-4-2, având în vedere că oaspeţii au practicat un joc agresiv. Râmnicu Vâlcea a avut o evoluţie foarte bună şi a ştiut să profite din plin de greşelile noastre. Trebuie să ne pregătim să câştigăm următoarele jocuri. Urmează două săptămâni de pauză, când trebuie să ne pregătim foarte bine".

De partea cealaltă, antrenorul principal al vâlcenilor, Sorin Bucuroaia, şi-a felicitat jucătorii pentru punctul obţinut la Oradea, declarând că la golul bihorenilor n-a fost penalty, fiind o "fază de cascadorii râsului".

FC Bihor a evoluat în următoarea formulă: Pogacsics - Moraru, Muscă, Deaconescu, Lupu - Sorian, Danci, Chiş - Florean, Mărkuş, Fl. Pop. Antrenor Gherorghe Ghiţ. Au mai intrat: Cr. Cigan, Birtalan şi Bârză.

Dintre celelalte partide programate sâmbătă, s-a remarcat victoria ieşenilor la Deva. Petrolul Ploieşti va evolua duminică, de la ora 12, pe teren propriu, în compania echipei ALRO Slatina. 


Etapa a XXI-a a Seriei a II-a din Liga a II-a:

vineri:
Voinţa Sibiu - Unirea Alba Iulia 1-0

sâmbătă:
FC Bihor Oradea - CSM Râmnicu Vâlcea 1-1
Arieşul Turda - FC UTA Arad 3-0
Gaz Metan CFR Craiova - FC Argeş Piteşti 3-0
Mureşul Deva - ACS MU Politehnica Iaşi 2-3

duminică, ora 12:
Petrolul Ploieşti - ALRO Slatina - 2-0

Meciul ACU Arad - FC Silvania Şimleu Silvaniei a fost decis la masa verde, cu scorul de 3-0. ACU Arad a avut liber.


UPDATE:

În ultimul joc al etapei a XXI-a din seria vestică a ligii secunde, echipa Petrolul Ploieşti s-a impus duminică, la Strejnic, unde-şi dispută jocurile de pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Alro Slatina şi a trecut în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu FC Bihor şi Voinţa Sibiu, însă cu un golaveraj superior.

FC Bihor coboară astfel pe poziţia a III-a, urmând a avea liber în runda viitoare, când ar fi trebuit să întâlnească Minerul Lupeni, echipă retrasă din campionat încă din toamnă. În atari condiţii, jucătorii orădeni vor disputa sâmbătă un joc amical, în compania celor de la FC Zalău.


Clasamentul Seriei a II-a după încheierea etapei a XXI-a:

 

Liga 2, Seria 2

M

V

E

I

GOL

PCT

A

1

Petrolul Ploieşti

19

13

1

5

34-18

40

13

2

Voinţa Sibiu

19

11

7

1

22-6

40

10

3

FC Bihor Oradea

20

12

4

4

29-14

40

10

4

CS Mioveni

19

10

5

4

22-13

35

5

5

ALRO Slatina

20

10

4

6

32-19

34

7

6

ACS MU Politehnica Iaşi

20

10

3

7

31-23

33

3

7

Arieşul Turda

19

6

6

7

16-17

24

-6

8

Gaz Metan CFR Craiova

19

6

5

8

25-25

23

-7

9

FC UTA Arad

20

10

3

7

37-33

21

6

10

CSM Râmnicu Vâlcea

20

6

3

11

23-28

21

-12

11

FC Argeş Piteşti

20

6

3

11

20-29

21

-9

12

Mureşul Deva

20

5

5

10

22-29

20

-10

13

ACU Arad

19

5

4

10

15-26

19

-11

14

Unirea Alba Iulia

20

5

4

11

15-27

19

-11

15

Silvania Şimleu Silvaniei

20

3

1

16

9-45

10

-17

16

Minerul Lupeni

0

0

0

0

0-0

0

0