Ca să-i determine pe orădeni să colecteze selectiv, dar şi ca să atragă atenţia asupra gunoaielor aruncate în ape, mai mulţi elevi de la Liceul German Friedrich Schiller din Oradea au navigat pe Crişul Repede, folosind două plute anume construite de ei, din PET-uri.

Cele două ambarcaţiuni au fost construite din saci de rafie, umpluţi cu flacoane, şi cusuţi. Adolescenţii au făcut ei înşişi plutele, folosind circa 70 de kilograme de PET-uri (aproximativ 1.500 de bucăţi), culese în timpul unor activităţi voluntare de ecologizare pe malurile Crişului Repede şi adunate din şcoală, unde ei şi toţi colegii lor colectează selectiv deşeurile.

Cu motto-ul "Duşi cu pluta", elevii au pornit în mica lor aventură marţi la prânz, de la Podul Sf. Ladislau, din centrul Oradiei, şi nu s-au oprit până la Podul Sovata. Graţie sprijinului Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor, liceenii au avut şi padele, şi veste de salvare, astfel că au putut naviga în voie.

La finalul aventurii, liceenii au predat ambarcaţiunile reprezentanţilor firmei Eco Bihor, care le vor recicla.

Navigarea pe Criş în plute din PET-uri este deja o tradiţie a Liceului German, proiectul fiind la a cincea ediţie. Din echipa de anul acesta au făcut parte elevii Delia Borza, Anett Vereş, Serena Miheş, Vanesa Mihele, Sonia Marina, Hanna Mihenţ, Demian Bastian, Gere Joszef şi profesorii Ciprian Sirca, Adriana Bunea şi Sandra Petruc.