Primăria orădeană a anunţat joi, printr-un comunicat, finalizarea negocierilor cu firma Construcţii Bihor, în ce priveşte construirea podului peste Crişul Repede, în zona Dragoş Vodă - strada Făcliei.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Consiliul Local şi-a dat acordul pentru negocierea directă, printr-o hotărâre luată luna în luna aprilie, având în vedere că firma Construcţii Bihor a fost cea care a realizat lucrările şi în prima jumătate, nefinalizată din cauză că firma italiană Macio, cea care s-a angajat să construiască podul, nu şi-a plătit lucrările.

Negocierile s-au purtat în perioada 2-18 iunie iar, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, valoarea estimată a lucrărilor care mai erau de făcut a fost 5.306.328 lei fără TVA, din care lucrări de bază 4.828.280 lei fără TVA, iar diverse şi neprevăzute 478.047 lei fără TVA.

Oferta finală a fost mai mică cu aproximativ 94.408 lei.

"Valoarea ofertei preliminare a SC Construcţii Bihor SA, depusă în 02.06.2014, a fost în sumă totală de 5.252.056 lei fără TVA, din care lucrări de bază 4.774.596 lei fără TVA, iar diverse şi neprevăzute 477.459 lei fără TVA. În urma negocierilor şi clarificărilor, a fost depusă oferta finală, la valoarea de 5.211.920 lei fără TVA, din care lucrări de bază 4.783.109 lei fără TVA, iar diverse şi neprevăzute 473.810 lei fără TVA", mai arată comunicatul.

Reprezentanţii municipalităţii au mai arătat că, după verificarea ofertei finale, până pe 27 iunie se va semna contractul de execuţie, astfel încât lucrările să poată începe la 1 iulie, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 6 luni de la data intrării în vigoare a contractului.

"Lucrările la podul Dragoş Vodă au fost demarate în vara anului 2011. Deoarece firma SC Macio SRL nu a respectat condiţiile contractuale privind construcţia podului din zona Dragoş Vodă, în cursul anului trecut Primăria Oradea a hotărât să preia această lucrare", au amintit reprezentanţii municipalităţii.