Festivalul Peninsula va fi mutat de la Târgu Mureş la Cluj-Napoca şi va fi organizat în perioada 18-21 iulie, pe un teren de 10 hectare situat în zona unui fost poligon militar de lângă municipiu, a anunţat, miercuri, primarul Emil Boc, susţinând că "Peninsula" va deveni un brand al Clujului.

"Am decis să organizăm, în parteneriat, Festivalul Peninsula la Cluj-Napoca, care este binevenit şi va fi aici la el acasă. Peninsula va deveni un brand al Clujului şi un eveniment major al oraşului în 2015, când va fi Capitală Europeană a Tineretului, plin de forţă, vigoare şi dinamism. Primăria va pregăti infrastructura pentru terenul de 10 hectare din Valea Gârbăului, urmând să asigurăm apă, curent electric, drum, transport în comun şi iluminat public, investiţii care vor fi prinse în bugetul local. Organizatorii au depus şi o cerere de finanţare şi sunt convins că vor beneficia şi de o sumă de la Consiliul Local", a spus Boc.

Bodor Laszlo, directorul Festivalului Peninsula, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că în ultimii patru ani evenimentul a crescut şi era nevoie de o nouă strategie.

"Pentru ca Festivalul Peninsula să crească trebuie şi un public şi o strategie adecvată. În ultimii patru ani, Peninsula a crescut şi aveam nevoie de o nouă strategie. Argumentele mutării de la Târgu Mureş la Cluj-Napoca ţin de terenul de la Târgu Mureş, care aparţinea unor persoane fizice şi nu avea utilităţi, iar dacă vrem o strategie pe termen lung, nu puteam să continuăm dacă nu aveam teren, nu aveam infrastructură. Am avut o colaborare mai bună cu autorităţile din Cluj decât cu cele din Târgu Mureş", a precizat Bodor, care a adăugat că vârsta medie a participanţilor este între 18 şi 29 de ani.

Organizatorii Peninsula speră ca la festivalul de la Cluj-Napoca vor participa circa 80.000 de persoane, care vor avea la dispoziţie patru scene pentru concerte, pe care vor evolua trupe din România şi din străinătate.

Bugetul Festivalului Peninsula va fi de aproximativ un milion de euro.

Festivalul Peninsula (Felsziget) a luat fiinţă în 2003 la Târgu Mureş, iar în această perioadă a avut circa 600.000 de spectatori.

Festivalul a găzduit în fiecare an câteva zeci de trupe muzicale, abordând stiluri diferite - de la rock, pop, electro, hip-hop, blues şi jazz. La cea mai recentă ediţie a Festivalului "Peninsula", desfăşurată în perioada 23-26 august 2012, printre artiştii care au urcat pe scenă s-au numărat The Straits, Tinie Tempah, finlandezii de la Children of Bodom, Akos, Sister Bliss, Netsky, Dirtyphonics, New Model Army, Babylon Circus, TIMO MAAS, Rotfront şi N.O.H.A.

Sursa: Mediafax.ro