După mai bine de doi ani de la lansarea proiectului de construire în Oradea a unui nou spital de boli infecțioase și pneumologie, pe amplasamentul unor foste unități militare din zona străzii Vlădeasa, decizia oficială a fost luată.

Investiția va fi finanțată, așa cum voiau inițiatorii, din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Anunț al ministrului Sănătății

Ministerul Sănătății a prezentat miercuri lista finală a celor 27 de spitale din România care vor beneficia de finanțare în cadrul PNRR. Cele 27 de obiective au fost selectate dintr-o listă mai extinsă, de 42 de proiecte.

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, proiectul de hotărâre pentru aprobarea celor 27 obiective care vor beneficia de finanțare se va afla, pentru două săptămâni, în transparență decizională, după care urmează să fie aprobat.

Semnarea contractelor de finanțare ar urma să aibă loc la finalul lunii ianuarie - începutul lunii februarie.

Proiect depus pe final de an

Proiectul noului spital, investiţie în valoare totală de 137 milioane de euro, a fost depus de Primăria Oradea în ultimele zile ale anului trecut.

Din această sumă, 114 milioane euro vor proveni din PNRR, iar 7 milioane euro va fi contribuția municipalității orădene.

Municipalitatea orădeană a lansat licitaţia pentru proiectarea şi construirea spitalului încă din luna august, cu data limită pentru depunerea ofertelor de 12 octombrie. Termenul limită a fost amânat în mod repetat până pe 23 ianuarie 2023.

De secolul XXI

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, noul spital urmează să fie construit pe un teren de 2,5 hectare în strada Vlădeasa care a aparţinut Poliţiei de Frontieră. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, acesta a fost gândit astfel încât „să corespundă tuturor cerinţelor secolului XXI”.

Construcţia se va ridica pe patru etaje, va avea minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă, capacitate care va putea fi suplimentată la 295 de paturi, în funcţie de necesităţi.

La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi şi 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 paturi şi maximum 326 paturi.

Pe lângă zona pentru spitalizarea continuă, cea pentru spitalizarea de zi şi ambulatoriu (policlinică), noua facilitate, care va face parte din Spitalul Judeţean Oradea, va avea şi un dispensar TBC, o zonă de servicii de diagnosticare şi un bloc operator.

Cu de toate

Totodată, spitalul va avea şi un compartiment pentru Urgenţe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite (boli infecţioase, pneumoftiziologie), cabinet pentru vaccinare şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale, adică sală de conferinţe, săli pentru studiu, camere pentru rezidenţi etc.

Ambulatoriul va fi de tip integrat, cu cabinete şi săli de tratamente pentru fiecare specialitate, precum şi o cameră hiperbarică. Policlinica va avea acces atât din exterior, cât şi din holul spitalului.

Ideea construirii noului spital de boli infecţioase şi pneumologie a fost lansată în toamna anului 2020 de Ilie Bolojan, pe atunci primar al Oradiei, împreună cu Florin Birta, viceprimar, și cu managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp.

Oficialii locali au anunţat încă de atunci că proiectul urma să fie depus spre finanţare prin PNRR - Componenta 12 Sănătate, în momentul deschiderii acestei axe de finanţare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!