Ordonanţa de Urgenţă care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern, scrie agenţia de ştiri Mediafax.

Anunţul a fost făcut chiar de premierul Victor Ponta, totodată preşedintele PSD, care a spus că prin această decizie deblochează "activitatea autorităţilor locale" şi "mai trebuie să facem şi un pic de dreptate, că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toţi aleşii locali din România în 2012 au fost aleşi USL, cu Crin Antonescu şi cu Victor Ponta lângă ei, şi azi s-au trezit pedelişti, cu Blaga şi Iohannis ", a spus Victor Ponta.

Acesta a precizat că îşi asumă Ordonanţa de Urgenţă şi că în aceasta va fi stipulat un termen de 45 de zile (nu 10 zile, cât era prevăzut iniţial), în care aleşii locali vor avea posibilitatea să îşi aleagă partidul fără să îşi piardă mandatul.

Astfel, scrie Mediafax, având în vedere că ordonanţa a fost adoptată joi şi va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

Actul care legiferează traseismul politic al primarilor a stârnit reacţii inclusiv la nivel internaţional, cu atât mai mult cu cât acesta vine cu doar două luni înainte de alegerile prezidenţiale.

"Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate", se arată într-o declaraţie a Ambasadei SUA remisă, joi, agenţiei Mediafax.

Şi preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face un apel la Guvern şi la "responsabilitate" să nu emită ordonanţa de urgenţă referitoare la "transferul primarilor" şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de "sabotarea democraţiei" să o atace la Curtea Constituţională dacă ordonanţa va fi aprobată. Referitor la această Ordonanţă de urgenţă legată de transferul de primari, şeful statului a susţinut că "Victor Ponta are nevoie ca aerul de acest act normativ, pentru că, altfel, nu poate ajunge preşedinte".

"De aceea este această disperare să se încalce toate cutumele şi inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională, este definită în Constituţie, şi Ordonanţa de Urgenţă nu trebuie emisă", a mai arătat Traian Băsescu.