Rarisime în ultimii ani, evenimentele de amploare au început să revină, în 2022, în agenda Oradiei. Pentru prima oară de la apariția pandemiei, la finalul acestei săptămâni, în centrul urbei, va avea loc Oradea FestiFall, eveniment care i-a luat locul „vechii” Toamne Orădene. 

Cu un program bogat și „colorat”, festivalul va aduce vedete pe scena locală, dar și food truck-uri de unde se vor putea cumpăra nu doar preparate din bucătăria internațională, ci și produse tradiționale din Bihor. Oferta săptămânii este completată de activități militare, istorice și de divertisment, menite să marcheze Ziua Oradiei și centenarul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. 

Mantia reginei

Evenimentele dedicate centenarului încoronării monarhilor (15 octombrie 1922 la Alba Iulia) se vor ține la Oradea în perioada 12-16 octombrie și, parțial, se vor suprapune cu cele dedicate Zilei Orașului (12 octombrie). 

Pe 12 octombrie vor avea loc mai multe ceremonii militare și religioase și se vor depune coroane, atât la statuile Regelui Ferdinand I și Reginei Maria, cât și la statuia și casa memorială a avocatului orădean Aurel Lazăr, unde s-a semnat, în 1918, Declarația de Independență a Românilor din Transilvania. De asemenea, în premieră, pentru marcarea centenarului, lângă statuia Regelui Ferdinand vor fi aduse două tunuri de epocă, iar în Piața Unirii se vor ține mai multe ceremonii de schimb de gardă militară, în timp ce statuia Reginei Maria va fi îmbrăcată într-o mantie din flori, inspirată tocmai din cea pe care a purtat-o „regina inimilor”. 

Fantezie pe palat

În aceeași zi, la Casa Darvas La Roche va fi vernisată o expoziție cu obiecte de-ale Reginei Maria, iar de la ora 17.30, în Piața Unirii va avea loc un concert cu muzică militară adus de Divizia a 4-a Infanterie Gemina din Cluj-Napoca. Seara, de la ora 19.30, la Templul Francmasoneriei va avea loc un show cu lasere, numit „Tunelul timpului”. 

Palatul Vulturul Negru din centrul orașului va fi din nou învăluit în lumină și culoare, găzduind în serile de sâmbătă și duminică proiecții de tip video mapping. „Animația este inspirată din decorul de la încoronare, prezintă coroanele și mantiile celor doi regi într-o ambianță potrivită stilului art nouveau, pe care Regina Maria îl iubea”, a detaliat Angela Lupșea, directoarea Oradea Heritage, care organizează această parte a evenimentelor. 

În ambele seri, proiecțiile, care durează 5 minute, vor începe de la ora 20.50 și vor rula de câte trei ori, cu pauze. Totodată, sâmbătă, de la ora 17, la Filarmonica de Stat Oradea va avea loc spectacolul „Maria, Regina României”, cu intrare gratuită, ce cuprinde texte din memoriile și jurnalele Reginei, recitate în acorduri de vioară și pian de actorii din filmul omonim. 

Party în centru

Oradea FestiFall va avea loc în weekend, de vineri până duminică, evenimentul „acaparând” centrul urbei, inclusiv prin închiderea Podului Ladislau pentru traficul auto, pentru ca petrecăreții să aibă un culoar deschis din Piața Unirii - unde vor avea loc concertele - până în Piața Ferdinand, unde pentru prima oară vor fi amplasate standurile cu mâncare. 

Potrivit directorului APTOR, Alexandru Chira, vor fi food truck-uri cu o ofertă bogată, inclusiv trei deținute de CJ Bihor, unde producători locali își vor vinde bunătățile. În zona de food, atmosfera va fi asigurată de mixurile DJ-ilor inițiativei muzicale locale numite Din Subsol. 

Festival colorat

Pe lângă mâncăruri de tot soiul, festivalul va aduce multă muzică, personaje de poveste și decoruri fanteziste. În cele trei zile, pe strada Vasile Alecsandri, în Piața Unirii și în Piața Ferdinand se vor plimba artiști stradali din România și din Germania (Nightingale, Fairygarden, Light Drummers, Giant Gentlemen), cu muzică, acrobații și personaje-gigant. 

În spatele clădirii teatrului, se vor ține tot soiul de activități și ateliere pentru copii, iar în Piața Unirii vor avea loc concertele. Vineri seară, pe scenă vor urca Mustang, Florian Rus și Inna, care se întoarce la Oradea după mai mulți ani. Sâmbătă seară, orădenii îi vor asculta pe EmStreetBand, DJ Project și Șuie Paparude, iar duminică pe Soul Serenade, Frații Jdieri, traperrul Killa Fonic și, în fine, Carla’s Dreams. 

În centrul Oradiei vor fi amplasate pe perioada festivalului mai multe instalații artistice, printre care una de mari dimensiuni, numită „Talking heads”, adică două capete imense, care exprimă emoții cu ajutorul luminilor și poartă, astfel, o „conversație”. Creația îi aparține artistului maghiar Viktor Vicsek și a fost prezentată în mai multe orașe, inclusiv la New York. FestiFall se va încheia cu focuri de artificii, menite să încununeze sărbătoarea orădenilor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!