Echipa cu jucători născuţi în anul 2006 de la Centrul de Copii şi Juniori al FC Bihor s-a reîntors de la Focşani, unde în perioada 16-18 decembrie, a participat la faza finală a competiţiei dotată cu Trofeul Gheorghe Ola (competiţie care ţine loc de campionat naţional pentru copiii în vârstă de 9 ani).

În primul joc, echipa antrenată de Gheorghe Silaghi a întâlnit formaţia LPS Suceava, grupare în faţa căreia s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă, cu scorul de 1-2, după ce la pauză conducea totuşi cu 1-0, printr-un gol marcat de Andrei Moga. Apoi, în jocul al doilea, FC Bihor a întâlnit CSS Caransebeş, formaţie pe care a întrecut-o cu 3-2, după ce la pauză adversarii conduceau cu 2-0. Cele trei goluri ale orădenilor au fost marcate de Denis Sala, Andrei Moga şi Raul Clemeniuc.

A urmat apoi meciul al treilea din grupă, decisiv pentru calificarea între primele patru, tocmai cu echipa campioană en-titre, gazdele de la CSM Focşani. Meciul a fost foarte disputat, dar şi cu destule probleme de arbitraj. La pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.  La acest scor egal însă, Denis Sala a scăpat singur cu portarul fiind faultat, dar arbitrii nu au fluierat nimic. Tot la 0-0, Andrei Moga a scăpat, la rându-i, singur cu portarul, l-a driblat pe acesta, după care a fost faultat. Arbitrii au acordat de această dată lovitură liberă, însă portarului i-au acordat doar cartonaşul galben, deşi în mod normal ar fi trebuit să i-l  acorde pe cel roşu, ceea ce ar fi dus la o eliminare de 5  minute fără drept de înlocuire. În cele din urmă jocul s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru gazde, însă golul lui Andrei Moga a fost unul de generic, fiind aplaudat la scenă deschisă de publicul spectator prezent în sală.

De altfel, Andrei Moga a terminat pe locul II în clasamentul golgheterilor, cu 3 goluri, după Luca Băsceanu, de la Academia Hagi, care a marcat 4 goluri.

FC Bihor a încheiat astfel turneul final pe locul VI, un loc onorant, având în vedere că la începutul acestei competiţii s-au aliniat la start aproximativ 500 de echipe din întreaga ţară.

Echipa avută la dispoziţie la acest turneu final de antrenorul Gheorghe Silaghi a fost alcătuită din: Laurenţiu Nicoară, Alex Dulău, Vlad Dana, Luca Buciuman, Vlad Duma, Denis Sala, Andrei Moga, Raul Clemeniuc, Lucas Ciuciu şi Andrei Matea.

În  finala mare a competiţiei, Academia Hagi  a învins, cu 3-2, după loviturile de departajare pe CSM Focşani, după ce în timpul regulamentar de joc scorul a fost egal, 0-0.

Şi în meciul pentru locul III au fost nevoie de lovituri de departajare. După 0-0 în timpul regulamentar, LPS Suceava a întrecut tot cu 3-2 pe Luceafărul Cluj Napoca.

De precizat că la sfârşitul turneului, toţi copiii au fost recompensaţi de către Federaţia Română de Fotbal cu tricouri şi câte două mingi pe echipă.

De precizat că la plecare, după un drum care a durat 10 ore, micuţii fotbalişti orădeni au avut parte de o surpriză neplăcută. Deşi au avut rezervare la hotel, li s-a comunicat la recepţie că delegaţia FC Bihor nu mai are loc în hotel. Astfel, după două de stat prin holuri, organizatorii au venit cu soluţia de a-i caza în apropiere de Focşani, la Odobeşti.