Echipa de polo juniori II a clubului Crişul Oradea a cucerit titlul naţional, după ce la cel de-al doilea turneu final al Campionatului Naţional, desfăşurat la Oradea, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", în perioada 3-5 iulie, s-a impus în toate cele cinci jocuri disputate şi a încheiat detaşat pe primul loc al clasamentului.
De fapt, elevii antrenorilor Ciprian Câmpianu şi Cosmin Goina şi-au surclasat toate adversarele, câştigând en-fanfare titlul naţional. De altfel, tinerii poloişti orădeni s-au situat pe prima poziţie a clasamentului şi după primul turneu final, desfăşurat la Bucureşti.
La turneul de la Oradea, CS Crişul s-a impus mai întâi cu scorul de 14-6 în faţa celor de la Dinamo. Au câştigat apoi cu 22-2 în faţa formaţiei Viitorul Cluj. În meciul al treilea au dat peste cel mai redutabil adversar, Triumf Bucureşti, o echipă care aspira şi ea la titlu, numai că sportivii orădeni s-au impus clar câştigând jocul cu scorul de 13-6, după ce la un moment dat aveau chiar 10-0!
Un episod interesant s-a petrecut la acest scor, când antrenorul bucureştenilor, Eugen Georgescu, a dorit să-şi scoată echipa din bazin, invocând arbitrajul ostil. Aceasta deşi, jocul a fost condus de Adrian Alexandrescu, catalogat drept cel mai bun arbitru din lume.
În celelalte două partide, CS Crişul Oradea a învins cu scorul de 15-2 echipa Steaua şi cu 12-3 formaţia CSŞ nr. 1 Bucureşti.
La finalul turneului, după desfăşurarea tuturor partidelor, clasamentul final al campionatului se prezintă astfel:
1. CS Crişul 28 puncte
2. CSŞ nr. 1 23 puncte
3. Triumf Bucureşti 20 puncte
4. Steaua 18 puncte
5. Dinamo 8 puncte
6. Viitorul Cluj-Napoca 0 puncte
La sfârşitul turneului, formaţia orădeană a primit trofeul, medaliile şi tricourile de campioni. De asemenea, Raul Gavriş a fost declarat cel mai bun portar al competiţiei. Cel mai tehnic jucător a fost desemnat Vlad Georgescu, de la CSŞ nr. 1 Bucureşti, el fiind şi golgheterul campionatului.
Echipa Crişul, devenită campioană naţională, a avut următoarea componenţă: Raul Gavriş şi Sergiu Terean – portari; Kováts Viktor, Bogdan Remeş, Cristian Seichei, Andrei Podină, Andrei Drăghici, Czirják Kristof, Gui Zalán, Daniel Pinţiş, Bogdan Codilă, Gergely László, Antonio Dolha, Pap Istvan, Raimond Jiganea şi Ovidiu Ţifrea – jucători.