Oradea va fi din nou gazdă pentru echipa naţională de handbal feminin a României, care urmează să susţină un stagiu de pregătire centralizată la Arena "Antonio Alexe" şi de recuperare la Băile Felix în perioada 3-7 august.
Handbalistele tricolore revin în Oradea şi datorită relaţiei de prietenie dintre Pavel Mercea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, şi Gheorghe Tadici, antrenorul principal al echipei naţionale, cei care au susţinut acest deziderat.
Echipa naţională de handbal feminin va pregăti astfel turneul final al Campionatului European, care se va desfăşura în Ungaria în luna decembrie.
La Europene, reprezentativa tricoloră va face parte dintr-o grupă ce mai cuprinde echipele Norvegiei, Danemarcei şi Ucrainei, urmând să îşi dispute toate jocurile la Debrecen.
Preşedintele AJH Bihor, Pavel Mercea, îşi doreşte să stabilească pentru echipa României cartierul general la Oradea, pe perioada Campionatului European şi prin intermediul Asociaţiei Judeţene să organizeze excursii din Oradea spre Debrecen pentru fiecare joc al tricolorelor.