Colonelul Sorin Caba, numit în funcţia de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana la finalul anului trecut, când fostul şef Ioan Baş a trecut în rezervă, i-a prezentat jurnaliştilor, joi, într-o conferinţă de presă, şi pe ceilalţi şefi din conducerea unităţii. Anterior numirii sale la conducerea ISU, Sorin Caba (43 de ani) a fost prim-adjunct al inspectorului şef.

Acum, în funcţia de prim-adjunct a fost numit colonelul Alin Nemeş, cel care până acum era adjunct al inspectorului şef. În vârstă de 41 de ani, Nemeş a mai fost comandant al Staţiei de Pompieri Săcueni (între anii 1999 şi 2005), iar apoi ofiţer specialist în cadrul Inspecţiei de Prevenire a ISU Crişana (între 2005 şi 2015).

Adjunct al inspectorului şef este de acum locotentent-colonel Gheorghe Isailă (43 de ani). Angajat la ISU Crişana de 11 ani, Isailă era până acum ofiţer specialist (economist) la Compartimentul Financiar, iar anterior a fost contabil-şef în structuri ale Ministerului Apărării.

"Suntem o echipă tânără, pentru că anul trecut am avut, pe lângă arhicunoscutele intervenţii, şi modificări de structură. Cu această ocazie, unii dintre colegii cu experienţă, începând de la domnul general Baş şi continuând cu comandanţi de subunităţi, şefi de servicii şi birouri, au decis să treacă în rezervă. La această dată, conducerea unităţii este totalmente nouă şi acest lucru se va reflecta în perioada imediat următoare şi la nivelul structurilor şi departamentelor", a declarat Caba.

Toţi cei trei şefi ai ISU Crişana îşi ocupă funcţiile prin împuternicire, până la organizarea unui concurs.

În 2016, un număr total de 60 de angajaţi ai ISU Crişana au trecut în rezervă. Din acest motiv, Inspectoratul a organizat două concursuri pentru încadrări din surse externe, competiţii care se vor încheia în perioada următoare.