După pauza cauzată de sărbătorile de iarnă, echipa orădeană de baschet masculin CSM Universitatea s-a reunit în cursul serii de sâmbătă, la Arena "Atonio Alexe", unde a demarat astfel pregătirile pentru partea a doua a sezonului competiţional 2014-2015.

"Efectivul echipei a fost incomplet la şedinţa de antrenament care a deschis anul baschetbalistic 2015 pentru formaţia bihoreană", informează site-ul oficial al clubului orădean.

Staff-ul tehnic, alcătuit din Cristian Achim, Milan Mitrovic şi preparatorul fizic Igor Ranisavljev, au avut la dispoziţie toţi jucătorii străini, precum şi o parte a baschetbaliştilor auhotoni. Şedinţa de antrenament de deschidere a fost condusă însă aproape în întregime de Igor Ranisavljev şi a durat aproximativ 90 de minute.

Conform clubului orădean, "Igor va coordona un program, gândit alături de Cristian Achim, de încărcare fizică pentru jucătorii CSM-ului. Alături de exerciţii care să îmbunătăţească anduranţa colectivului de jucători se vor lucra în continuare aspecte baschetbalistice".

Pe de altă parte, jucătorul Daniel Popescu se află într-o perioadă de repaos din cauza bursitei de care suferă la tendonul lui Achile. El va absenta şi la următoarele antrenamente, sperându-se în revenirea sa cât mai rapidă însă.

De asemenea, este cunoscut faptul că Bogdan Ţibîrnă este indisponibil, el fiind în program de recuperare după operaţia suferită la ligamentul încrucişat şi la meniscul genunchiului accidentat din etapa a II-a a sezonului regulat al actualei ediţii de campionat.

Cel de-al treilea absent este Adrian Guţoaia. Sportivul va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale la genunchiul accidentat în luna septembrie şi va rata tot restul sezonului.

Primul joc oficial din 2015 pentru baschetbaliştii orădeni este programat pentru data de 14 ianuarie, în Arena Antonio Alexe.